Aici, Planeta Pământ

Anul vechi devine un boț de hârtie mototolită

Un cântec închis în gâtlejul celui adus la tăcere

De horcăitul fără de care

nu s-ar mai cunoaște

Sfârșitul

 

Anul vechi înseamnă trecutul

Vocile nopții smulse adaosului urmei

pe care mângâierea o lasă

trecerea dinspre ieri înspre mâine

dinspre mâine

înspre ziua care nu mai vine

acoperit drum al zăpezilor topite

înaintea căderii fulgului de nea

de pe munte

 

Anul nou este anul pregătit să vină

Cum mai sunt pregătite

surprizele oprite la intrarea în gară

Sau în port,

pe pistele aeroportului internațional

la capătul autostrăzilor înghețate-n proiect

 

Anul nou are forma speranței

dar mai ales are forma inimii care pulsează

a inimii care începe să lăcrimeze

cu sânge

asemenea unei răni ce nu mai rabdă tăcerea

oftând, oftând, oftând.

 

Trecerea anului nu trebuie făcută

Pe trecerea de pietoni

Atâta timp cât se poate trece prin aer

pe apă sau chiar pe pământul proaspăt săpat

pus la păstrat cum mai sunt puse

lacrimile uscate pe obrajii tăi

acolo unde nevinovăția are chip de obraz

și curgere de cântec din care s-a născut Elizabeth

Whitney

Houston, de exemplu… Alo, Houston, Houston…

Aici Planeta Pământ!

3,2,1 !

Noul An, și noi, restul,

cei care am mai rămas!