Triajul Spitalului de Copii „Sfânta Maria”, sufocat de zeci de pacienţi cu COVID-19 şi viroze respiratorii

În ultima perioadă, numărul pacienţilor internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria” din Iaşi ca urmare a infecţiei cu virusul SARS-CoV-2 sau care prezintă disfuncţionalităţi cauzate de viroze respiratorii şi pneumonii a crescut îngrijorător. Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale, săptămânal, la Unitatea de Primire a Urgenţelor se prezintă câteva zeci de pacienţi cu astfel de patologii, iar numărul celor internaţi se menţine, în continuare, foarte ridicat. „Se menţine aceeaşi situaţie ca în urmă cu o săptămână, respectiv o medie de 150 de internări pe săptămână şi cu o prezenţă de pacienţi pozitiv COVID-19 de  3- 6 pacienţi săptămânal, cu o prezenţă şi solicitare pentru consult în Unitatea de Primiri Urgenţe în medie de 150 de copii în 24 de ore. În acest moment suntem într-o situaţie de platou, însă aşteptăm să vedem cum va evolua în continuare infecţia cu virusul SARS-CoV-2 şi respectiv patologia bolilor infecto-respiratorii”, a declarat Alina Belu, managerul Spitalului Clinic de Copii „Sfânta Maria”. Potriivt ultimei centralizări dată publicităţii de Direcţia de Sănătate Publică, luni, 9 ianuarie, în zona ATI COVID de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Sfânta Maria” era ocupat un pat, iar în ceea ce privește zona medicală COVID, în acest moment sunt ocupate două paturi. (E.M.)