Președinta Frontului Național francez, Marine Le Pen, a intrat miercuri în conflict deschis cu tatăl său, fondator al partidului, refuzându-i candidatura în următoarele alegeri după un interviu controversat într-un ziar considerat antisemit, relatează AFP. ‘Jean-Marie Le Pen pare să fi intrat într-o veritabilă spirală între strategia pământului pârjolit și sinuciderea politică. Dată fiind această situație, l-am informat pe Jean-Marie Le Pen că mă voi opune candidaturii sale la alegerile regionale de la finalul lui 2015”, a precizat într-un comunicat Marine Le Pen. Jean-Marie Le Pen, președinte de onoare al FN și deputat european, a apărat memoria mareșalului Philippe Pétain, artizan al colaborării Franței cu Germania nazistă, și a criticat strategia fiicei sale de conducere a FN, într-un interviu acordat săptămânalului de extremă dreaptă Rivarol publicat marți. Săptămâna trecută el și-a reiterat declarațiile privind camerele de gazare, calificate drept un ‘detaliu’ al istoriei, condamnate de opinia publică. Vicepreședintele FN, Florian Philippot, a afirmat pe Twitter că ‘ruptura politică cu Jean-Marie Le Pen este acum totală și definitivă’ și că ‘vor fi luate rapid decizii’, în contextul în care patriarhul FN și-ar dori să reprezinte partidul la alegerile regionale din sud-estul Franței. Louis Aliot, vicepreședinte al FN și concubin al Marinei Le Pen, a apreciat miercuri că ‘dezacordurile politice’ cu Jean-Marie Le Pen sunt ‘de acum ireconciliabile’, după interviul acordat de fondatorul FN Rivarol, ‘fițuică antisemită’.