Bitnett Systems SA este activă pe piaţa IT, în principal în domeniul trainingurilor şi educaţiei IT. Compania a fost înfiinţată în anul 2007 şi din 2020 este listată la Bursa de Valori Bucureşti.
Dataware Consulting SRL a fost înfiinţată in 2011, de Cătălin-Cristian Georgescu şi Constantin-Adrian Savu. Compania se ocupă de proiecte IT ce presupun soluţii care includ hardware, produse software şi diverse tipuri de servicii IT.
În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune trebuie autorizată de Consiliul Concurenţei. Autoritatea, care va evalua tranzacţia în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege. AGERPRES