Peste 3500 de elevi au vizitat Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” în primele trei zile ale Săptămânii Porților Deschise. Evenimentul, destinat tinerilor curioși și interesați de studiile superioare, a adus elevii de liceu față în față cu facultățile care îi interesează prin cursuri deschise, vizite, experimente în laboratoare și workshopuri aplicate. În zilele următoare organizatorii așteaptă alți 2000 de vizitatori.Printre vizitatorii care au trecut pragul Universităţii s-a numărat şi un grup alcătuit din 450 de olimpici naţionali la fizică. Elevii au venit din toate judeţele ţării pentru a vizita laboratoarele de fizică din cadrul Universităţii, unde au realizat experimente împreună cu profesorii facultății. „Elevii noștri au fost interesați în mod direct de activitățile de la Fizică, mai ales că înțeleg atât de bine acest domeniu”, a declarat Anişoara Roşu, profesor coordonator al grupului de olimpici din Alba. „A fost interesant, întrucât în licee nu avem foarte des ocazia de a vedea experimente practice”, a declarat Mihai, elev olimpic din Teleorman.Peste 150 de grupuri din Moldova au răspuns pozitiv invitației Universității, acestea venind în principal din regiunea Moldovei, dar și din județele Alba, Tulcea sau din Chișinău.Printre activităţile cele mai de succes a fost cursul deschis „How to do IT?”, la care au participat 350 de elevi interesaţi de domeniul informaticii. În cadrul prelegerii deschise le-au vorbit elevilor prof. univ. dr. Adrian Iftene, decanul Facultăţii de Informatică, și Andrei Postolache, manager Endava, dar şi un reprezentant al asociaţiei studenţilor.Prin prelegerile deschise, liceenii au putut trăi pentru câteva ore viața de student. Elevii au putut participa la cursuri deschise la mai multe facultăți, printre care Istorie- „Cele două războaie mondiale şi integrarea europeană”, Drept- „Cariere în domeniul juridic”, Economie – “Crizele economice și funcționarea pieței libere” și Fizică- „Schimbarea polilor magnetici, erupţiile solare şi efectele lor asupra Pământului”. Participantă la cea din urmă cu un grup de elevi, profesoara Alina Popovici din Huși a fost de părere că “a fost o prelegere interesantă, întrucât elevii au pus şi întrebări. Cursul i-a ajutat să se informeze sau să îşi schimbe opţiunile pe care le aveau anterior”.În cursul zilei, au avut loc din oră în oră tururi ale Universităţii în care elevii au putut vizita amfiteatre, Aula Magna și chiar o cameră de cămin. Un alt punct de interes pentru tineri a fost reprezentat de vizitele la Muzeul Universităţii, unde se găsesc documente unice de arhivă, dar și o colecție unică dedicată Civilizației Cucuteni.Săptămâna Porților Deschise va continua cu vizite în facultăți, cursuri demonstrative și experimente în laboratoare până vineri, 10 aprilie.