Întorc capul să văd moartea

cum vine pe urmele mele

dar nici o coasă nu mă urmează

nici o stingere de lumină…

 

doar femei tulburate de amintiri

pășesc în urma mea

îngroșând cortegiul celor care mă petrec

 

Unde mă duc?

(mai respiră întrebarea aceasta

pe umărul meu stâng

sub formă de papagal)

Poate merg undeva

călărindu-mi ”zâmbetul fățarnic”

atotștiutor!

Mergi pe căile neștiute

aduse mai aproape de vis

mult mai aproape

că stai și te întrebi

buimac și neterminat:

 

Unde mă duc nechemat,

Unde mă duc neîntrebat,

Unde mă duc de unul singur?

 

în timp ce în spate

nu se vede nici umbră de coasă

doar femei tulburate

își înnoadă baticurile cu colțul gurii

mâinile fiind ocupate

cu mângâierea mea

 

Eu

cel care pășeam înainte

de nu-nțelegeam

de ce urma pașilor

ascundea în căușul lor

stele și nopți

din ce în ce mai îndepărtate

absorbite de ochii închiși

peste inima răstignită

 

Unde mă duc?

Unde mă duc?!

de nu m-aș mai duce!”

De

duce-m-aș cu ultimul pas

ningând peste oraș

pământul să-l îngraș!