Încep să mă simt altfel

de parcă aș fi un altul

mai străin

și mai plecat din mine

mai gol

ca un cuib părăsit

de păsările călătoare

 

Încep să fiu golul de aer

golul nimicului

sprijinit de margini

pentru a fi mărginit

și vizibil

un nimic de luat în seamă

 

Încep să fiu neisprăvitul

un isprăvit

încă neterminat

asemenea casei la roșu

fără fațada finisată

fără inima predată la cheie…

 

Încep să fiu trecerea

prin orașul în care

a fost abandonată legea gravitației

și totul plutește în aer:

 

– Uite-ți îmbrățișarea

cum îmi atrage îmbrățișarea

cu o forță îndreptată

de-a lungul liniei centrelor lor,

proporțională cu produsul maselor lor

și invers proporțională

cu pătratul distanței dintre ele

acolo unde începe să crească

același măr al discordiei…