Echipele municipalității au lucrat în după-amiaza zilei de ieri și toată noaptea trecută pentru a limita efectele ninsorii și apariția poleiului, pentru a asigura condiții rezonabilă pentru traficul rutier și, în special, pentru mijloacele de transport public. Ca de obicei, o atenție deosebită a fost dată căilor de acces la unitățile de învățământ, spitale, instituții publice și private.
Citadin SA a intervenit cu 16 sărărițe cu lamă, 11 autocamioane, patru tractoare cu lamă, două buldoexcavatoare și un încărcător frontal.
Salubris SA a intervenit pe trotuare și alei pietonale și a folosit 31,4 de tone de clorură de calciu.
Servicii Publice SA a lucrat în special pe zonele de versanți, poduri și scări pietonale și a utilizat 37 de tone de material antiderapant.
Echipele Companiei de Transport Public SA au asigurat viabilitatea liniilor de tramvai și rețelei de fir contact și au curățat stațiile și peroanele.
Poliția Locală patrulează în permanență și transmite societăților municipale situațiile care necesită intervenții punctuale.
Echipele municipalității rămân mobilizate și intervin în continuare în toate zonele care mai necesită intervenții punctuale.
Date de contact și telefoane utile:
• Problemele legate de starea drumurilor din municipiu pot fi sesizate la numărul de telefon al Citadin SA 0232.236.000.
• Pentru eventualele probleme apărute pe trotuare sau zone pietonale este disponibil numărul de telefon 0232.270.223 al Salubris SA.
• Problemele care țin de competența Servicii Publice SA pot fi sesizate la numărul de telefon 0232.267.392.
• Eventualele probleme legate de circulația mijloacelor de transport public pot fi sesizate la numerele de telefon ale CTP SA 0232.267.772 și 0800.110.427, pe pagina de internet a companiei http://sctpiasi.ro și pagina de Facebook a companiei https://www.facebook.com/ctpiasi.
• Dispeceratul Poliţiei Locale poate fi contactat la numărul de telefon 0232.232.099, la sediul din str. Bucium nr. 30, sau prin e-mail la adresa: politialocalais@yahoo.com.