SUA denunţă pentru prima dată ‘crime contra umanităţii’ în Ucraina

Vicepreşedinta Statelor Unite, Kamala Harris, a acuzat pentru prima dată Rusia de comiterea unor ”crime contra umanităţii” de la începerea invaziei militare ruse în Ucraina, în urmă cu aproape un an, informează sâmbătă France Presse.

În cadrul Conferinţei de securitate de la Munchen, Kamala Harris, fostă procuroare, a enumerat infracţiunile atribuite Rusiei, printre care bombardamentele sistematice împotriva civililor şi infrastructurii esenţiale, cazurile de tortură şi violurile atribuite soldaţilor ruşi, deportările de cetăţeni ucraineni în Rusia, inclusiv separarea a mii de copii de familiile lor.

”Noi am examinat probele, cunoaştem normele juridice şi nu există niciun dubiu: acestea sunt crime contra umanităţii. Şi le spun tuturor celor care au comis aceste crime şi superiorilor sau complicilor lor la aceste crime: veţi fi traşi la răspundere”, a declarat Harris în intervenţia sa.

Ea a reafirmat că SUA – principalul furnizor de arme pentru Kiev – va susţine Ucraina ”atât timp cât va fi necesar”.

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, SUA au documentat peste 30.600 de cazuri de crime de război comise de către forţele ruse în Ucraina, precizează Departamentul de Stat american.

”Nu poate exista impunitate pentru aceste crime”, a insistat la rândul său secretarul de stat american Antony Blinken, într-un comunicat.

Kievul a solicitat înfiinţarea unui tribunal internaţional special pentru a-i judeca pe cei mai înalţi responsabili ruşi, dar forma sa exactă implică aspecte juridice complexe. AGERPRES