Mihai Chirica, despre Spitalul Regional Iași:Peste 4.800 de persoane vor lucra în acest spital

Primarul Mihai Chirica a fost întrebat, luni, la Prima News, când se va pune prima cărămidă la Spitalul Regional Iaşi, având în vedere că săptămâna trecută a fost semnată autorizaţia de construire.
“Este o veste foarte bună. Nu suntem în competiţie cu alte regiuni sau oraşe pentru demararea lucrărilor la Spitalul Judeţean Regional de Urgenţă Iaşi, toată lumea are nevoie de asemenea unităţi spitaliceşti şi noi sperăm ca în acest an, de fapt, nu sperăm, de asta ne-am şi grăbit, în acest an vor demara lucrările de deviere de reţele de înaltă tensiune, începerea lucrărilor de excavare pentru a atinge adâncimea de minimum şase metri pe toată suprafaţa propusă construirii şi demararea celui de-al doilea proces de licitare care presupune finalizarea lucrărilor de excavare şi începerea lucrărilor de construire. E un edificiu scump, o valoare a construcţiei de peste 380 de milioane de euro, la care se adaugă dotări de aproximativ 200 de milioane de euro, o valoare susţinută din trei surse de finanţare, din Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, actualul POR, din viitorul POR şi din surse de la Banca Europeană de Investiţii şi Guvernul României”, a explicat primarul Iaşiului.
El a menţionat că peste 4.800 de persoane vor lucra la Spitalul Regional Iaşi.
“Peste 4.800 de persoane vor lucra în acest spital, este numărul maxim de lucrători pe care îl poate permite pentru 24 de ore, va funcţiona non-stop şi se va clădi pe structura actualului Spital de Urgenţă Sf. Spiridion din Iaşi”, a mai declarat Mihai Chirica.