La final de mandat, şefii de guvern ai Regatului Unit întocmesc o „listă de onoruri” cu numele persoanelor pe care le consideră demne de înnobilare. Lista este apoi studiată de un comitet guvernamental, apoi de noua conducere din Downing Street (reşedinţa prim-ministrului britanic – n.red.), explică agenţiile de presă. Aşadar, actualul prim-ministru Rishi Sunak poate bloca orice acordare a titlului de cavaler, care îi îndreptăţeşte pe deţinători la apelativul „sir” (respectiv „dame” pentru femei).
Potrivit ziarului The Times, pe lista lui Johnson sunt circa o sută de nume, mult mai multe decât propuseseră predecesorii săi Theresa May sau David Cameron, care au cerut doar titluri doar pentru circa 60 de persoane fiecare.
Informaţia nu a fost confirmată nici de guvern, nici de apropiaţii lui Boris Johnson, care a demisionat de la conducerea Partidului Conservator şi implicit a cabinetului după o serie de scandaluri. La acestea s-au adăugat acum acuzaţii de nepotism.
Ministrul pentru ştiinţă, Michelle Donelan, a declarat referitor la lista lui Johnson că există lucruri mult mai importante şi că informaţia încă nu este confirmată, dar a face astfel de propuneri constituie o prerogativă a prim-miniştrilor.
Propunerea referitoare la Stanley Johnson l-a indignat pe liderul opoziţie laburiste, Keith Starmer, care a apreciat la postul de radio BBC că „este ridicol”. „Un fost prim-ministru îi decernează onoruri tatălui său – pentru ce servicii aduse?”, a întrebat el, adăugând că „este clasic din partea unui om ca Johnson. Cred că pentru public este pur şi simplu absolut scandalos”.
O altă personalitate a Partidului Laburist, Wes Streeting, responsabil cu politica în domeniul sănătăţii, a declarat tot pentru BBC că lista „indică un model de comportament al lui Boris Johnson legat de nepotism”.
Prezenţa lui Johnson senior pe listă este şi mai şocantă având în vedere – aşa cum menţionează The Times – el a fost acuzat de hărţuire sexuală şi de violenţă în familie faţă de mama lui Boris Johnson, în anii 1970.
Stanley Johnson, fost europarlamentar, are cetăţenie franceză din mai 2022.
În 2020, Boris Johnson, care era atunci prim-ministru, l-a numit pe fratele său Jo în Camera Lorzilor – camera superioară a Parlamentului britanic – reaminteşte AFP. Mandatul respectiv este pe viaţă, precizează Reuters.
France Presse mai menţionează că în presa britanică revin periodic speculaţii despre posibila intenţie a lui Johnson de a reveni la putere. AGERPRES