Ministerul Educaţiei a anunţat joi că a fost aprobată programa şcolară pentru disciplina opţională „Educaţie pentru schimbările climatice”, adresată elevilor din clasele a VII-a şi a VIII-a.
„A fost aprobată programa şcolară pentru disciplina opţională „Educaţie pentru schimbările climatice”, adresată elevilor din clasele a VII-a şi a VIII-a. Este o certitudine faptul că schimbările climatice sunt consecinţa comportamentului nostru. Copiii au nevoie să înţeleagă cauzele şi impactul acestor schimbări şi, în aceeaşi măsură, să cunoască soluţii pentru combaterea lor”, afirmă sursa citată.
Potrivit Ministerului Educaţiei, la elaborarea programei au fost avute în vedere rapoartele privind schimbările climatice şi dezvoltarea durabilă.
„Elevii vor dobândi, la clasă, competenţe precum: identificarea unor fenomene şi a unor procese privind schimbările climatice, descrierea unor fenomene întâlnite în natură, formularea unor ipoteze cu privire la cauzele schimbărilor climatice”, susţine aceeaşi sursă.
Totodată, competenţele dobândite vor putea fi aplicate în timpul activităţilor practice organizate în cadrul Programului naţional „Săptămâna verde”. AGERPRES