Dintre cele 4.500 lucrări înscrise în concurs, cea a echipei colegiului din Piatra-Neamţ a fost premiată cu locul întâi.
„Este al doilea an consecutiv (anul trecut a fost NEVES-ul) când elevi ai colegiului primesc premiul 1 la această prestigioasă competiţie internaţională dovedind încă odată că performanţa adevărată este la ea acasă la Colegiul Naţional „Petru Rareş”. S-a reuşit astfel o performanţă destul de rară, ca de la acelaşi colegiu, în ani succesivi, echipe diferite, cu proiecte total diferite să obţină premiul 1″, a declarat directorul Colegiului Naţional „Petru Rareş”, profesorul Grigoruţă Oniciuc.
Cei 9 elevi elevi care au făcut parte din echipa condusă de Grigoruţă Oniciuc sunt George-Alexandru Berea, Alexandru Meynaghi-Aghdam, Călin Mihai Niţă, Dimitrie Dan Bolea, Ilinca Sandu, Ioan Apalaghiei, Matei Magdalina, Simon Dimitrie Lupaşcu şi Ioan Tudor Hanganu.
NSS este o organizaţie educaţională independentă, non-profit, non-partizană, dedicată creării unei civilizaţii spaţiale.
Viziunea NSS este despre oameni care trăiesc şi lucrează în comunităţi înfloritoare dincolo de Pământ şi folosesc vastele resurse ale spaţiului pentru îmbunătăţirea dramatică a umanităţii.
În acest an, premierea va avea loc în Dallas – Statele Unite ale Americii, în perioada 23 – 29 mai. AGERPRES