Misiunea de pace a ONU din Liban, UNIFIL, a spus că Israelul şi Libanul nu îşi doresc război în urma schimbului de focuri dintre cele două ţări vecine, relatează DPA.
„Ambele părţi au spus că nu îşi doresc război”, a transmis Forţa Interimară a Naţiunilor Unite în Liban (UNIFIL), care monitorizează securitatea la graniţa Libanului cu Israelul, se arată într-un comunicat.
Misiunea de pace a ONU a precizat că este în contact cu ambele ţări, care în mod oficial sunt în război.
UNIFIL le-a cerut tuturor părţilor să oprească atacurile. „Acţiunile din ultima zi sunt periculoase şi există riscul unei escaladări serioase”, se menţionează în comunicat.
O sursă libaneză de securitate a declarat pentru DPA că cel puţin trei explozii au fost auzite în zori după ce avioane israeliene au lovit un câmp agricol la marginea unei tabere de refugiaţi palestinieni în apropiere de oraşul Tir în sudul Libanului.
Conform armatei israeliene, 34 de rachete au fost lansate în Israel, într-unul din cele mai puternice atacuri începând din 2006.
Armata Israelului, care îi acuză pe activiştii palestinieni pentru atacuri, a spus vineri că a atacat ţinte Hamas în sudul Libanului.AGERPRES