Oficiali chinezi şi japonezi de rang înalt s-au reunit luni la Tokyo pentru a discuta probleme maritime privitoare la apele teritoriale contestate din Marea Chinei de Est, în timp ce forţele armate ale Beijingului desfăşoară exerciţii militare în jurul Taiwanului, informează Reuters.
Rundele respective de dialog bilateral au loc periodic din 2012.
De data aceasta, tratativele se suprapun cu misiunile unor nave şi avioane militare chineze, care simulează atacuri asupra Taiwanului după vizita în SUA a preşedintei taiwaneze Tsai Ing-wen. Aceasta s-a întâlnit săptămâna trecută cu liderul Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, Kevin McCarthy, provocând iritare la Beijing, ca de fiecare dată când au loc întâlniri între oficiali taiwanezi şi americani.
China consideră insula Taiwan o parte a teritoriului său, deşi aceasta este de facto independentă, şi nu a exclus niciodată recurgerea la forţă pentru a o aduce sub control.
Înaintea discuţiilor cu partea japoneză, şeful delegaţiei chineze, Hong Liang, a declarat că obiectivul său este cooperarea cu Japonia în domeniul maritim şi că se aşteaptă la o „conversaţie profundă” cu omologii săi niponi.
Hong este director general pentru problemele de frontieră şi maritime în ministerul de externe de la Beijing. Şeful negociatorilor japonezi este Takehiro Funakoshi, director general pentru problemele din Asia şi Oceania.
Un purtător de cuvânt la cel mai înalt nivel al guvernului de la Tokyo a afirmat că Japonia urmăreşte permanent şi „cu mare interes” manevrele chineze din vecinătatea Taiwanului. „Importanţa păcii şi stabilităţii în Strâmtoarea Taiwan nu priveşte doar securitatea Japoniei, ci şi stabilitatea comunităţii internaţionale în ansamblu”, a spus în faţa presei secretarul şef al cabinetului nipon, Hirozaku Matsuno.
În noiembrie anul trecut, când a avut loc runda precedentă de dialog sino-japonez, Hong a criticat guvernul de la Tokyo pentru comentariile referitoare la activitatea Chinei în Strâmtoarea Taiwan, care desparte insula de continent. El a cerut atunci Japoniei să îşi retragă navele din apele din jurul unor insule din Marea Chinei de est, revendicate de ambele părţi.
Navele pazei de coastă nipone şi chineze se confruntă frecvent în apele din jurul unor insule controlate de Japonia, numite de chinezi Senkaku, iar de chinezi Diaoyu. Statele Unite nu au nicio poziţie oficială privind suveranitatea teritoriilor respective, însă au afirmat că vor considera orice încercare a Chinei de a ocupa insulele drept un atac asupra unui aliat.
China şi Japonia au stabilit luna trecută o legătură telefonică directă la nivel militar, în vederea evitării incidentelor maritime şi aeriene în apele disputate. AGERPRES