Transport umanitar către Turcia realizat de structurile IGSU

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, prin structurile sale specializate, va realiza un transport umanitar în Turcia ce constă în 16.000 kit-uri de igienă, 10 corturi de luat masa şi 32 turnuri de iluminat, potrivit unei hotărâri adoptate pe 5 aprilie de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, Hotărârea CNSU a fost luată urmare a solicitării adresată României de către Comisia Europeană, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă (ECHO-ERCC), de a pune la dispoziţie Republicii Turce, din rezerva rescEU, aflată pe teritoriul României, mai multe tipuri de produse, date fiind responsabilităţile ce revin ţării noastre, ca parte a proiectului Romanian ShelterCapacity (RO-Shelt), având în vedere cutremurul major produs în data de 06.02.2023 pe teritoriul Turciei.

 

Transportul umanitar către Turcia va fi realizat cu 10 mijloace tehnice din cadrul USISU, ISU Galaţi, ISU Mureş, ISU Iaşi, ISU Constanţa şi a Bazei pentru Logistică a IGSU.

Totodată, personalul IGSU va asigura, la destinaţie, instruirea personalului autorităţilor de protecţie civilă din Republica Turcia privind punerea în funcţiune/montarea acestor echipamente.

„Pentru această misiune, rambursarea cheltuielilor proprii de transport se va realiza în procent de 100% din bugetul Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii, conform prevederilor legale”, se arată în comunicat.

Romanian ShelterCapacity (RO-Shelt) reprezintă acţiunea întreprinsă de Comisia Europeană ce are în vedere crearea unei capacităţi de adăpostire temporară rescEU, care să fie disponibilă pentru desfăşurarea misiunilor din cadrul Mecanismului European de Protecţie Civilă. Prin intermediul acestui program, produsele pot fi puse la dispoziţia ţărilor care se confruntă cu situaţii de urgenţă de amploare şi care în baza cererilor de asistenţă internaţională înaintate echipamentele/materialele să fie transportate, sub egida Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, statelor puternic afectate de diverse situaţii de urgenţă. AGERPRES