Primăria Municipiul Iași le oferă cetățenilor și vizitatorilor informații actuale și cu aplicația Iași City App

Primăria Municipiul Iași le oferă cetățenilor și vizitatorilor informații actuale și cu aplicația Iași City App, disponibilă în limbile română și engleză.
În aplicație se regăsesc informații despre unitățile de cazare și alimentație publică, barurile și restaurantele, muzeele și punctele de interes turistic, bazele sportive și de agrement. De asemenea, calendarul evenimentelor le oferă turiștilor și ieșenilor posibilitatea de a se conecta la viața orașului și de a-și planifica timpul liber.
Conducerea Primăriei Municipiului Iași invită persoanele și organizațiile care activează în domeniul turismului să își creeze cont în această aplicație, cont pe care îl vor putea gestiona ușor și care le va da posibilitatea să actualizeze în permanență și în timp real informațiile pe care le consideră relevante.
Pentru a primi contul de utilizator și instrucțiunile necesare conectării este necesar ca persoana organizațiile să trimită un e-mail cu subiectul <<cont app>> pe adresa turism.iasi@gmail.com gestionată de Centrul de Informare Turistică Iași.