Întoarce-mă pe dos

cum ai întoarce fețele de pernă

ai grijă doar să nu-mi împrăștii

în neunde

durerea mea internă

 

Vezi inima în zbaterea ei crudă

și venele cum îmi străbat deșertul

sunt începutul, veșnicul sfârșit

din care-a apărut brutal,

încetul

 

Prin mine – scos la suprafață

poți să înveți anatomia

să mă presări pe iarbă ca pe-o față

să îmi separi

tristețea, bucuria

 

Organele interne stau ca-n palmă

ghicitul să ne-arate ochi deschis

durerile se-aprind cu foc de armă

le văd cum tremură

ieșind din vis

 

Întors pe dos aș fi și dacă lumea

s-ar arunca pe geam asupra mea

iar în cădere s-ar surpa pădurea

chiar dacă nu am folosit

securea!