Te iubesc și uit să mă iubesc

Întoarce-te la mine clipă căzută

pe umerii timpului desfrunzit

sau curățat de umbre și flori de câmp

am strâns buchetul de mireasă

și l-am pus la uscat

să fie proaspăt darul meu

într-o vreme în care florile au fost interzise

cum a mai fost interzisă iubirea

alta decât aceea devoratoare de Dumnezeu

 

Doamne, te iubesc până când

focul acesta te mistuie,

forța aceasta te sugurmă

atingerea cuvintelor

Te desparte în atâtea silabe

în care numărul lor

întrece cel mai mare număr scris vreodată

fără a-i știi rostirea

rămânând o minune de nerostit

de nenumit, de nememorat…

 

Doamne, mă simt neputincios

în dragostea mea nețărmuită…

Atunci când te-am hulit

spaimă mai mare îmi trezeai

decât acum când risipita dragoste

cântată

mă scoate dintre cuvinte

și îmi pierde mântuirea și umilința

dincolo de rostul psalmilor înălțători…

 

Te iubesc și uit să mă iubesc

cum uit să îți repet rugăciunea inimii

sau cântecele de slavă cu care

mi-ai anesteziat îndoiala și spaima

neîncrederea și uitarea de tine

lăsându-mă să fiu doar ecoul spuselor tale!

 

De aceea acum te întreb:

Ce ai făcut din mine? Ce fel de deșert

ai scos din bucuria mea de a te sluji

fără a mă întreba dacă e bine ce fac sau nu

fără a lăsa îndoiala să mi te renască

de fiecare dată mai viu și mai puternic?