Între mine și tine

a început să locuiască iertarea

din acel moment de panică

în care fiecare avem bănuiala pierderii

deposedării de acel lucru neștiut

pe care îl simțeam

asemenea unui zid protector…

 

Era ceva neclar, dar cu o prezență sigură

ceva despre care știam că există

dar nu-l vedeam

neștiind ce ar putea fi

din pământ, aer sau apă

din piatră sau din gânduri sălbatice

neprinse de retragerea cuvintelor

în rostirile interioare

închise în noi ca într-o celulă

în care călugării se roagă neîncetat

plini de smerenie,

dar și de gânduri lumești

singurele care îi mai țin agățați de pământ

cum mai sunt dirijabilele

ancorate și stăpânite să nu se ridice la ceruri

de unele singure…