Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, a declarat joi că 36% din medicii români sunt în stare de burnout nivel ridicat şi foarte ridicat.
„Sindromul de burnout este o problemă destul de răspândită în România în medicină şi nu numai în România. Volumul de muncă foarte mare, sarcini multe, presiunea timpului, încărcătură emoţională şi decizii dificile care trebuie luate imediat. (…) Burnout are o consecinţă directă asupra actului medical. (…) 36% din medicii României sunt în stare de burnout nivel ridicat şi foarte ridicat. Ridicat 32% şi foarte ridicat 4%. 58% acuză epuizare fizică. (…) 47% din tinerii medici au burnout la nivel înalt şi foarte înalt”, a spus Coriu, la o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, specialităţile cu cel mai mare risc sunt ATI, medicina de urgenţă, oncologia şi hemato-oncologia, pediatrie, chirurgie.
El a spus că România are 55.622 de medici, ceea ce ar însemna o medie de 2,9 medici la mia de locuitori, apropiată de media europeană.
„În România, în mai, aveam 55.622 de medici. (…) 55.600 la o populaţie a României de 19 milioane ar însemna undeva un procent de 2,9 medici la 1.000 de locuitori. Cee ce nu ar fi foarte rău faţă de media europeană, care este undeva între 3 şi 3,5. Dacă ne uităm la repartiţia acestor medici, vedem că cea mai mare parte sunt concentraţi în zonele universitare. Vedem Bucureştiul care are 7 medici la 1.000 de locuitori. (…) Vedem Dolj, Timiş, Cluj, Iaşi care au între 4 şi 6 medici la 1.000 de locuitori. Avem Bihor, Arad, Alba, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Argeş, Sibiu, Braşov, Mureş, Constanţa care au între 2 şi 4 medici la 1.000 de locuitori. 24 de judeţe au între 1 şi 2 medici la 1.000 de locuitori. Două judeţe, Ilfov şi Călăraşi, care au sub un medic la 1000 de locuitori”, a arătat medicul.
Potrivit acestuia, 68% dintre medici au între 28 şi 55 de ani. În ceea ce priveşte medicina de familie, peste 50% dintre medici au peste 60 de ani.
În ceea ce priveşte poliţele de malpraxis, 87% dintre medici consideră că acestea nu îşi ating obiectivele.
„Despre eficienţa sistemului actual de poliţă de asigurare de malpraxis, 87% dintre medici consideră că aceste poliţe nu îşi ating obiectivele”, a spus preşedintele CMR. AGERPRES