Potrivit acestuia, 60 dintre cei consultaţi au aflat că au diabet, unul din trei a primit recomandare de control suplimentar la cardiologie, iar 75% sunt supraponderali sau obezi.
„Problemele sunt multiple, oamenii de cele mai multe ori renunţă la tratament, cu alte cuvinte renunţă la viaţă, iată concluziile. Cifre alarmante, subdiagnosticare cronică, lipsa aderenţei la tratament şi a reevaluărilor ulterioare începerii unui tratament. Mulţi pacienţi nu îşi cunosc afecţiunile şi tratamentul şi nu au idee despre posibilele complicaţii ale bolilor de care suferă. Mulţi pacienţi iau tratament fără a merge la medic – automedicaţie. Noi considerăm că, până la urmă, oamenii din mediul rural au fost abandonaţi, neavând acces la medicul de familie, la investigaţii de specialitate. Dacă nu avem educaţie sanitară, nu vom avea nici sănătate. Trebuie să intrăm într-o minimă realitate în ceea ce priveşte prevenţia, în ceea de priveşte tratamentul, paliaţia, tot ceea ce înseamnă sistemul de sănătate din România”, a precizat Ieremia.
În context, senatorul PSD Adrian Streinu – Cercel, preşedintele Comisiei pentru sănătate, a propus, în condiţiile în care se constată, în multe oraşe din ţară, lipsa unui medic diabetolog sau din alte specialităţi, realizarea unui cloud virtual cu toţi medicii specialişti din România, astfel încât aceştia să poată fi contactaţi de către medicii de familie atunci când au nevoie.
„Aţi spus că sunt oraşe care nu au nici măcar un medic diabetolog sau din alte specialităţi. Atunci, propunerea concretă ar fi să facem un inventar al tuturor doctorilor pe specialităţi în România şi să facem un cloud, doctori specialişti cărora să le repartizăm medicii de familie, în aşa fel încât fiecare medic de familie să aibă un cloud unde poate să acceseze imediat un specialist care să-i dea un răspuns util. Nu e vorba de punct de lucru fix, eu vorbesc de un cloud virtual în care să fiţi accesaţi (medicii specialişti – n.r.), primiţi informaţia, deschideţi aplicaţia şi aflaţi un răspuns”, a susţinut senatorul PSD.
Totodată, el a subliniat necesitatea construirii unor mesaje total diferite de cele transmise până acum locuitorilor din mediul rural, în sensul că informaţiile către aceştia trebuie să fie clare şi detaliate în legătură cu problemele de sănătate pe care le au.
„Mesajele trebuie construite total diferit. Nu mai ţin mesajele că la ţară e hrană curată, şi atunci noi ar trebui să le translatăm mai mult la ţară decât la oraş, să-i informăm, să le dăm informaţii de calitate. Atunci când punem întrebări, lumea trebuie să şi ştie despre ce este vorba, să nu pară doar că ştie şi că are în cap definiţia respectivă şi atunci trebuie să-i dezvoltăm puţin întrebarea, ca să fii convins că ceea ce spun este înţeles de persoana respectivă”, a susţinut Streinu – Cercel.
În opinia acestuia, educaţia pentru sănătate ar trebui să înceapă de la „grupa mică” şi să fie obligatorie în sistemul de învăţământ.
„Educaţia pentru sănătate trebuie să înceapă de la grupa mică şi pe urmă, în 20 de ani, vom discuta în alţi parametri. Dacă facem educaţie pentru sănătate obligatorie, şi nu opţională, în sistemul de învăţământ, atunci în 20 de ani de aici încolo, vom vorbi altfel”, a conchis senatorul.
Potrivit preşedintelui APCR, caravana din mediul rural, dedicată diabetului şi bolilor cardiovasculare, s-a desfăşurat pe parcursul a nouă săptămâni, în şapte judeţe – opt localităţi care se confruntă cu acces dificil la servicii medicale.
„Ca şi criteriu în caravanele noastre avem ca localităţile unde ne deplasăm să aibă cel puţin 20 de kilometri faţă de cel mai apropiat oraş, Am făcut trei vizite în fiecare localitate, o zi pentru recoltare de sânge şi două zile cu medic diabetolog şi medic cardiolog, după primirea rezultatelor la analizele de sânge. Nu doar investigaţii şi informare şi educaţie medicală. Educaţia despre prevenţia în bolile cardiovasculare şi controlul diabetului, explicarea şi împărţirea de broşuri educative despre diabet, bolile cardiovasculare (…), sfaturi despre nutriţie şi schimbarea stilului de viaţă. Cam pentru toţi românii ar trebui să facem acest lucru şi vom face câteva proiecte spre beneficiul tuturor”, a detaliat vorbitorul. AGERPRES