Premierul Victor Ponta le-a propus preşedintelui chinez, Xi Jinping, şi premierului Li Keqiang ca relaţia dintre România şi China să fie ridicată la nivel de parteneriat strategic, în contextul în care anul viitor vor fi marcaţi 65 de ani de relaţii diplomatice bilaterale.
„Noi am propus, în cursul întâlnirilor şi cu presedintele şi cu primul-ministru, ridicarea relaţiei dintre România şi China la nivelul cel mai înalt pe care îl are România, acela de Parteneriat strategic. Sunt câteva ţări cu care avem un parteneriat strategic şi ne-am dori – anul viitor sunt 65 de ani de relaţii diplomatice – să avem un parteneriat strategic şi cu China. Un asemenea parteneriat strategic presupune multe domenii, pornind de la colaborarea politică, evident cea economică este cea de substanţă, dar şi cea culturală, educaţie şi alte domenii. (…) Şi preşedintele şi primul-ministru au spus că apreciază foarte mult această propunere, că o văd cu ochi foarte buni şi că, evident, intrăm în procedura de analiză, o procedură diplomatică standard pentru a o finaliza”, a precizat premierul, într-o declaraţie de presă susţinută la Beijing.