Pompierii români care fac parte din modulul naţional de stingere dislocat în Grecia au ajuns, luni dimineaţă, pe insula Rodos, puternic afectată de incendii, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).
Conform sursei citate, modulul României, format din 52 de militari, se îndreaptă către baza militară, loc unde vor fi cazaţi şi unde vor alimenta cu apă autospecialele care vor acţiona în zonele afectate de incendii.
„Sub directa coordonare a ofiţerului de legătură elen, pompierii români vor începe misiunea de limitare a propagării incendiilor în zonele afectate din Rodos, alături de pompierii greci şi slovaci”, menţionează IGSU. AGERPRES