Vocea mă ține de vorbă

Mă ridică în picioare

Mă așează pe burtă…

 

Vocea îmi strică singurătatea

Mă scoate din sărite

din pepeni, din mână

Mă face să pierd alarmant de ușor

Mă face să fiu surprinzător

Nemaiîntâlnit, Nemaipomenit.

 

Vocea ca vocea:

Are nevoie de un ton la cântec

Are nevoie de mine

pentru a ajunge la tine

Este un fel de secret

cel puțin

de serviciu

dacă nu de țară…

Național

de siguranță națională

 

Vocea ca vocea…

Trebuie dreasă

înainte de a o folosi

Are un zgomot scârbos

un fel de hârâială umedă

pentru ca

mai apoi

să fie:

vai de capul ei

sau

dumnezeiască!

 

Ai nevoie de o voce bună

atunci când te-ai decis

să-ți anunți sfârșitul.

 

Ai nevoie de o voce deosebită

cum ar fi vocea care te furnică

Vocea care–ți face pielea de găină

sau − de ce nu

vocea care te ridică…

(fără a avea în același pachet

vocea care te coboară!

 

Aceasta din urmă fiind bonus

la tot ceea ce te înconjoară)

 

O voce nu poate fi o lume efemeră

Ea ține mai mult decât viața

și mai puțin decât moartea

Este partea din noi, care ne ține minte

și care ne caută pe munte

sau în prăpastie

sau în brațele anume crescute

din femeile iubite

 

vocea ca vocea

și ea pe aici și ea pe acolo

să fie prezentă unde vorbesc

stăpânii și sclavii

într-o ultimă oră.