Peritonita este responsabila de 2/3 dintre decesele pacientilor cu afectiuni chirurgicale ale organelor abdominale

Peritonita reprezinta o patologie care poate afecta atat copii, cat si adultii, si este responsabila de 2/3 dintre decesele pacientilor cu afectiuni chirurgicale ale organelor abdominale. Peritonita acuta constituie o urgenta chirurgicala, fiind implicata in 60 pana la 90% din decesele survenite in evolutia apendicitei acute, ulcerului gastro-duodenal perforat, hernia strangulata, colecistita acuta si ileus intestinal acut.

In cazul copiilor, peritonita survine in majoritatea situatiilor ca o complicatie a apendicitei acute si poarta denumirea de peritonita apendiculara. Incidenta acestei patologii la populatia pediatrica este cuprinsa intre 3-4,5% din numarul total al copiilor care sufera de patologii chirurgicale. Din acest procent, aproximativ 80% din cazuri sunt datorate unei patologii abdominale acute, 4.6% sunt de cauza traumatica si restul sunt secundare unei interventii chirugicale la nivel abdominal. Enterocolita ulceronecrotica reprezinta cea mai frecventa cauza de peritonita la nou-nascuti si sugari, alaturi de apendicita la copii prescolari, scolari si adolescenti.

Indiferent de factorii care determina inflamatia peritoneului si de varsta pacientului, afectiunea constituie o urgenta chirurgicala care trebuie adresata medicului chirurg cat mai precoce, in vederea initierii terapiei si prevenirii aparitiei complicatiilor nefaste pentru bolnav.

Tabloul clinic evolutiv al peritonitei la adulti cuprinde in mod frecvent:

• Sindrom febril inalt 38-39°C – absenta febrei nu exclude insa un diagnostic de peritonita deoarece varstnicii si pacientii multitarati pot prezenta evolutie afebrila
• Frisoane repetate
• Dispnee (respiratie dificila) cu respiratie superficiala – pacientul cu inflamatie peritoneala prezinta respiratie scurta, rapida, care nu include participarea muschilor abdominali
• Contractura musculara abdominala generalizata cunoscuta sub denumirea de „abdomen de lemn” reprezinta cel mai constant semn al peritonitei si este involuntara, durerosa si tonica.

Simptomele peritonitei la adult sunt reprezentate de durerea intensa la nivel abdominal care poate fi de tip brusc sau in crescendo, varsaturi initial alimentare, apoi bilioase, si in anumite situatii fecaloide, incetarea tranzitului pentru gaze si materii fecale si sughit (se datoreaza iritatiei nervului frenic).

Forme de peritonita

Din punct de vedere etiopatogenic (in functie de cauzele care ii favorizeaza aparitia) peritonitele pot fi clasificate dupa cum urmeaza:

• Peritonia primara sau primitiva – infectia este in majoritatea situatiilor monomicrobiana (cu un singur agent microbian patogen) si nu implica existenta unei afectiuni abdominale de fond. In mod frecvent peritonita bacteriana spontana este datorata diseminarii pe cale limfatica sau sangvina a unui germen bacterian provenit dintr-o sursa extraperitoneala si nu asociaza prezenta unei perforatii de organ.
• Peritonita secundara – aceste forme apar ca urmare a perforatiei unui organ abdominal si prezinta de obicei etiologie polimicrobiana.
• Peritonitele tertiare – stadii tardive de evolutie ale inflamatiei peritoneului in cazul carora nu poate fi depistata flora patogena la nivelul exsudatului peritoneal (acumulare de lichid).

Cauze peritonita

Peritonitele primare includ in mod frecvent formele spontane ale acestei patologii care apar la copii, la pacientii cu ascita secundara cirozei hepatice si cei diagnosticati cu tuberculoza.

Germenii patogeni implicati in mod frecvent in aparitia formelor primare de peritonita sunt reprezentati de:

• Pneumoniae si bacilul Koch alaturi de care mai pot fi izolati la persoanele de sex feminin active sexual, N. gonorrhoeae (gonococ) si C. trachomatis.
• La pacientii care necesita dializa peritoneala, afectiunea este cauzata de obicei de germeni Gram pozitivi sau Pseudomonas aeruginosa (pioceanic).

Peritonitele secundare constituie principala cauza de sepsis abdominal la pacientii chirurgicali si in 80% din cazuri se datoreaza afectarii unui ogan de la nivelul cavitatii abdominale, restul de 20% fiind atribuit peritonitelor post-traumatice si celor postoperatorii (apar dupa efectuarea unei interventii chirurgicale la nivel abdominal).

Principalele cauze de aparitie ale peritonitei secundare includ:

• Abcesul hepatic
• Perforatia colecistului
• Ulcerul gastro-duodenal perforat
• Dehiscenta anastomozei de colon
• Perforatia intestinala
• Apendicita perforata
• Diverticulita colonica
• Perforatia diverticulului Meckel
• Ocluzia mezenterica
• Necroza pancreatica
• Infarctul splenic
• Obstructia intestinala.

Formele tertiare sau peritonitele fara focar de infectie constituie recidive ale formei acute de boala care se manifesta la pacientii multitarati ce asociaza o diminuare a raspunsului la antibioterapice. In mod frecvent, aceasta forma de boala implica o infectie cu germeni nozocomiali multidrug rezistenti.

Factori de risc ai peritonitei

Factorii de risc implicati in aparitia acestei patologii sunt reprezentati de:

• Dializa peritoneala
• Afectiuni ale viscerelor abdominale – ciroza hepatica, apendicita, ulcere gastrice si duodenale, diverticulita, boala Crohn, pancreatita
• Istoricul personal de apendicita
• Interventiile chirurgicale la nivel abdominal
• Traumatismele abdominale
• Deficitul imunitar din cauza infectiei HIV, patologiilor oncologice evolutive, tratamentului citostatic.

Simptome peritonita la copii

Simptomele care intra in alcatuirea tabloului clinic evolutiv al copiilor cu inflamatie peritoneala includ:

• Sindrom febril
• Frison
• Senzatie de greata si varsaturi
• Sete
• Inapetenta
• Diaree sau constipatie
• Modificari ale tranzitului intestinal care pot culmina cu incetarea tranzitului pentru gaze si materii fecale
• Senzatia de slabiciune si sughit.

La sugari si copiii mici manifestarile includ scaune diareice sau sangvinolente, refuzul alimentatiei, stare de iritabilitate, febra si varsaturi, cel mic adoptand o pozitie de flexie a coapselor pe abdomen din cauza durerii abdominale.

Diagnostic si tratament peritonita

Diagnosticul de inflamatie peritoneala este stabilit de catre medicul chirurg prin intermediul informatiilor obtinute din anamneza, examenul clinic al pacientului si investigatiile recomandate acestuia.

• Hemoleucograma cu formula completa
• Examenul radiologic al abdomenului
• Ultrasonografia abdominala
• Punctia cavitatii peritonele.

Acestea constituie principalele metode ale diagnosticului de laborator, imagistic si etiologic ale inflamatiei peritoneale.

Computer tomografia si rezonanta magnetica nucleara constituie teste imagistice de orientare a diagnosticului etiologic prin depistarea sursei de contaminare a peritoneului.

Laparoscopia diagnostica reprezinta cea mai buna metoda de diagnostic a peritonitei, aceasta manevra exploratorie minim-invaziva, putand fi convertita cu usurinta in anumite situatii intr-o interventie chirurgicala cu scop curativ, oferind posibilitatea de suturare a unui ulcer perforat ori de efectuare a apendicectomiei.

Complicatii peritonita

Peritonita prezinta o urgenta chirurgicala care in lipsa tratamentului specific poate evolua cu aparitia de complicatii reprezentate de:

• Abcesul peritoneal
• Obstructia intestinala
• Sindromul hepato-renal
• Soc septic
• Encefalopatie hepatica.

Operatia de peritonita

Tratamentul chirurgical al peritonitei necesita o pregatire preoperatorie care implica montarea unui cateter central pentru corectarea dereglarilor volemice, hidroelectrolitice si microcirculatorii si initierea tratamentului antibiotic precoce cu spectru larg, a unei sonde nazo-gastrice pentru eliminarea continutului gastric si a unei sonde urinare.

Interventia chirurgicala poate fi temporizata (amanata) in functie de starea generala a fiecarui pacient in parte, insa in general pregatirea preoperatorie nu depaseste 2 ore.

Interventia chirurgicala propriu-zisa are ca scop evacuarea exsudatului purulent, indepartarea sursei de contaminare bacteriana, efectuarea lavajului abdominal si montarea unui tub de dren la peretele abdominal.

Recuperarea dupa operatia de peritonita

Perioada de recuperare a pacientilor cu peritonita variaza in functie de severitatea patologiei la momentul realizarii interventiei chirurgicale, varsta bolnavului, si nu in ultimul rand, comorbiditatile asociate de catre acesta.

Complicatii dupa operatia de peritonita

Complicatiile care pot surveni postoperator in cazul acestei patologii sunt reprezentate de:

• Supuratiile de plaga chirurgicala
• Dehiscenta suturilor
• Abcesele intraabdominale
• Eventratii/ evisceratii
• Ileusul paralitic
• Constituirea
• Fistule intestinale si starea septica.

Sursa: www.medicover.ro