Chişinău, 31 iul. /MOLDPRES/. În perioada 24 – 30 iulie curent, Serviciul Vamal a încasat la bugetul de stat peste 674,8 milioane de lei (aproximativ 33,7 mln de euro), transmite MOLDPRES.
În această perioadă, persoanele fizice au introdus bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare de peste 27,2 milioane de lei, ceea ce reprezintă 4,03% din totalul sumei.
La capitolul combaterea fraudelor, în perioada vizată au fost constatate 87 de încălcări ale legislației vamale și aplicate amenzi în sumă de peste 436 mii de lei. Banii colectați de la contribuabili sunt vărsați direct în bugetul de stat și redistribuiți pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale ș.a.
Totodată, pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 11 774 de declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 90 005 traversări.
De la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 19,04 miliarde de lei, cu 3,8% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.