Deputatul Csoma Botond – noul purtător de cuvânt al UDMR

Liderul grupului parlamentar al UDMR din Camera Deputaţilor, Csoma Botond, este începând de miercuri noul purtător de cuvânt al Uniunii.

„Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, i-a încredinţat rolul de purtător de cuvânt lui Csoma Botond, liderului grupului parlamentar al UDMR din Camera Deputaţilor care a răspuns pozitiv la această invitaţie. Experienţa ultimilor patru ani arată că rolul de purtător de cuvânt a adus un aport pozitiv comunicării Uniunii cu comunitatea şi cu mass-media. Din acest motiv, preşedintele UDMR a considerat că este importantă asigurarea continuităţii după plecarea doamnei Hegedus Csilla, de data aceasta concentrându-se şi mai mult pe relaţia cu presa de limba română din Bucureşti”, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES de UDMR.

Preşedintelui UDMR a menţionat că deputatul Csoma Botond este un politician credibil, perseverent şi cu experienţă.

„Csoma Botond este un politician credibil, perseverent şi cu experienţă. În calitate de lider al grupului parlamentar al UDMR din Camera Deputaţilor, el a reprezentat şi până acum opinia Uniunii la televiziunile din Bucureşti şi în presa maghiară din România. Se simte ca acasă la Bucureşti şi cunoaşte deopotrivă şi jurnaliştii români, dar şi pe cei maghiari. I-am cerut noului purtător de cuvânt să faciliteze şi să îmbunătăţească comunicarea rapidă şi eficientă şi să nu se ferească de întrebări”, a subliniat Kelemen Hunor. AGERPRES