Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a informat, miercuri, că în cursul anului trecut au existat peste 1.700 de urgenţe medicale pe fondul consumului de droguri, majoritatea pacienţilor fiind persoane tinere.
El a adăugat că priveşte „cu precauţie” aceste cifre, în contextul în care deţinerea şi consumul de droguri sunt incriminate, iar acest lucru poate să genereze reticenţe în ceea ce priveşte prezentarea la medic.
„Au fost peste 1.700 de urgenţe anul trecut. Majoritatea au fost tineri. S-au prezentat, (…) cred că au fost poate mai mulţi, dar faptul că această activitate de deţinere şi consum de droguri poate fi incriminată, câteodată poate să creeze anumite reticenţe în a te prezenta la medic. Sunt şi câteva decese înregistrate din cauza consumului de droguri. (…) Nu avem o statistică că ar fi mai multe urgenţe (comparativ cu anii anteriori), dar eu iau cu precauţie aceste cifre. Chiar, aparent, a scăzut cu un mic procent numărul de urgenţe în 2022. Sigur, înainte au fost anii pandemici. E greu să faci o corelaţie. Dar, o politică pe termen lung pentru prevenţia utilizării de droguri cred că este o politică raţională. Asta nu înseamnă că nu trebuie să le oferi soluţii de tratament, de dezintoxicare, dar prevenţia este clar importantă”, a arătat Rafila, în cadrul unei conferinţe de presă.
Ministrul a reiterat importanţa educaţiei pentru sănătate, astfel încât tânăra generaţie să beneficieze de informaţii încă din şcoală privind nocivitatea consumului de droguri, alcool sau tutun. Alexandru Rafila a menţionat că o astfel de abordare poate să schimbe „un trend care devine îngrijorător” în România.
Potrivit ministrului, toate spitalele de psihiatrie oferă servicii de urgenţă pentru persoanele care au o intoxicaţie acută cu diverse substanţe psiho-active. De asemenea, există o reţea naţională, în care se oferă servicii de dezintoxicare şi consiliere psihologică. „Nu foarte dezvoltată, dar există”, a explicat el.
„Nu este vorba doar de administrarea unui tratament. Este vorba de un proces. În procesul acesta trebuie integrată şi familia persoanei respective, pentru că evitarea drogurilor trebuie să reprezinte un proces în care sunt implicaţi medici, autorităţi de alte tipuri şi, neapărat, familia. De multe ori familia este şi ea o victimă a consumului de droguri, pentru că persoanele care consumă droguri generează drame. Aţi văzut ce s-a întâmplat în urmă cu câteva zile. Au fost, pe de o parte, victimele incidentului produs – nişte tineri de o vârstă similară cu vârsta celui care a produs acest accident. (…) Pe de altă parte, gândiţi-vă poate şi la acest tânăr care, din păcate, de mulţi ani utilizează droguri şi cred că implicarea, supravegherea din partea familiei, neoferirea de resurse cu care să îşi procure aceste substanţe cred că ar trebui luată în considerare”, a transmis Rafila. AGERPRES