Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat actul normativ care modifică articolul 24 din Statutul deputaţilor şi senatorilor în sensul ca deciziile şi hotărârile să fie luate cu votul majorităţii simple a celor prezenţi în plen.Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat, miercuri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea art. 24 alineatul (4) din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor.Plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului a aprobat, în 7 aprilie, cu 292 de voturi „pentru” şi un singur vot „împotrivă”, modificarea articolului 24 din Statutul deputaţilor şi senatorilor, astfel încât deciziile şi hotărârile să se ia cu votul majorităţii simple a celor prezenţi în plen.Potrivit modificărilor aduse Statutului, articolul 24, alineatul 4 din Legea nr 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor stipulează: „Camera hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor prezenţi. Hotărârea se publică în Monitorul Oficial al României, şi se comunică de îndată ministrului Justiţiei”.Parlamentul a schimbat, astfel, prevederea din Statut potrivit căreia hotărârile se luau cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, punând astfel în acord prevederile Statutului parlamentarilor cu prevederile Constituţiei.Decizia Parlamentului a venit la o săptămână după ce Senatul a adoptat, la rândul său, modificarea articolului 173 din Regulamentul Senatului, privind votul cu majoritate simplă în cazul hotărârilor, punând astfel în acord legea de funcţionare a Senatului cu prevederile Constituţiei.Potrivit deciziei plenului, articolul 173, alineatul 2 din Regulamentul Senatului, care spunea că „Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii membrilor săi” se modifica, astfel: „Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii senatorilor prezenţi”.Modificările Regulamentului Senatului şi Statutului au fost făcute după ce senatorii au respins, în 25 martie, solicitarea procurorilor DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului PSD Dan Şova.Senatul nu a încuviinţat, atunci, arestarea preventivă a lui Dan Şova, ca urmare a faptului că nu a fost întrunit votul majorităţii senatorilor. Din cele 151 de vorturi exprimate în cazul solicitării vizându-l pe Dan Şova, au fost înregistrate 79 de opţiuni „pentru”, 67 „contra”, iar cinci voturi au fost anulate.