„Copii de nota 10”

Cu ocazia începerii noului an școlar, Primăria Municipiului #Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială Iaşi , va organiza din nou acţiunea cultural-caritabilă „Copii de nota 10” pentru copiii familiilor defavorizate din clasele 0-VIII cu domiciliul în Municipiul Iaşi, aflate în situaţii de risc prevăzute în Anexa nr. 1 a Hotărârii Consiliului Local nr. 242 / 2011 privind reglementarea acordării ajutoarelor de urgenţă.
Acțiunea va avea loc duminică, 10 septembrie, de la ora 11.00, în Parcul Expoziţiei.
Astfel, aproximativ 500 de copii din familii ieșene și 200 de copii din familiile din Ucraina refugiate în Iași vor primi ajutoare în pachete cu produse, în valoare de câte 170 lei.
Fiecare copil va primi un rucsac cu o carte și rechizite şcolare precum penar, stilou, pixuri, creioane echipat, stilou plus rezerve, set de pensule, bloc desen, caiete dictando și de matematică, foarfecă etc.
Evenimentul va include și un scurt moment artistic asigurat de Ateneul Național din Iași .