Ministerul Apărării Naţionale (MApN) infirmă „în mod categoric” informaţiile din spaţiul public cu privire la o „aşa-zisă situaţie apărută în cursul nopţii de duminică spre luni, în care drone ruseşti ar fi căzut pe teritoriul naţional al României”.
MApN subliniază că structurile cu responsabilităţi ale Ministerului Apărării Naţionale „au monitorizat în timp real situaţia generată de atacurile ruseşti executate cu drone, atât în cursul nopţii trecute, cât şi sâmbătă spre duminică, asupra infrastructurii din proximitatea porturilor ucrainene de la Dunăre”.
„În niciun moment mijloacele de atac utilizate de Federaţia Rusă nu au generat ameninţări militare directe la adresa teritoriului naţional sau a apelor teritoriale ale României”, completează reprezentanţii MApN.
De asemenea, ministerul român reiterează că a luat măsuri de vigilenţă întărită în spaţiul naţional terestru, maritim şi aerian şi contribuie la consolidarea posturii de apărare şi descurajare pe flancul estic, conform planurilor naţionale şi aliate.
„Aceste atacuri ale Federaţiei Ruse îndreptate împotriva obiectivelor şi infrastructurii civile din Ucraina sunt nejustificate şi sunt în profundă contradicţie cu regulile dreptului internaţional umanitar”, afirmă reprezentanţii MApN.
Anterior, Reuters a transmis, luni, că un reprezentant al ministerului de Externe din Ucraina a afirmat că drone ruse au căzut şi au fost detonate pe teritoriul României, în timpul unui atac asupra porturilor ucrainene, care a avut loc în cursul nopţii. AGERPRES