Preşedintele american Joe Biden a fost ţinta criticilor săptămâna aceasta pentru că nu a purtat mască sanitară, după ce soţia sa, Jill, a fost testată pozitiv pentru COVID-19. În plus, liderul de la Casa Albă a atras din nou critici miercuri după ce a arătat un oarecare entuziasm pentru încălcarea regulilor pe care ar fi trebuit să le urmeze, relatează joi AFP.
După ce a apărut purtând o mască sanitară de culoare neagră, Joe Biden a dat-o jos şi a pus-o în buzunar: atitudinea preşedintelui american în timpul unei ceremonii de înmânare a unor medalii a ridicat numeroase întrebări.
„Ipocrizie”, „lipsă de respect”… preşedintele Biden, care candidează din nou la Casa Albă în 2024, s-a aflat imediat în vizorul mass-media, care l-a acuzat de „dublu standard”, după ce asistenţii săi promiseseră cu doar câteva ore înainte că democratul va respecta cu stricteţe directivele autorităţilor sanitare în ceea ce priveşte purtarea măştii – mult criticată de republicani.
Miercuri însă, Joe Biden a avut o atitudine asemănătoare. Fluturând o mască neagră înainte de un discurs despre un acord al dockerilor, el a spus că „a făcut un test astăzi”, adăugând că „are undă verde”.
„Dar ei îmi tot spun că trebuie să o port în continuare, pentru că trebuie să aştepţi zece zile sau cam aşa”, a adăugat el.
Şi, înainte să o dea jos, el a afirmat cu ironie: „Dar să nu le spuneţi că nu o purtam când am intrat, bine?”.
Joe Biden, care a fost deja testat cu COVID-19 în 2022, urmează să meargă în curând în India pentru a participa la summitul G20 de la New Delhi, iar planurile sale de călătorie rămân neschimbate.
Asaltată de întrebări pe această temă, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe a făcut declaraţii miercuri în timpul conferinţei de presă zilnice.
„Preşedintele face tot ce poate, desigur, în acord cu medicul său şi, prin urmare, respectă directivele autorităţilor sanitare”, a declarat Karine Jean-Pierre.
Liderul democrat şi-a scos masca marţi „pentru a face declaraţii incredibil de puternice despre acest căpitan” pe care l-a decorat, a mai spus ea.AGERPRES/