Chişinău, 26 sep. /MOLDPRES/. Procesul de eliberare a actelor permisive din domeniul siguranței alimentelor, inclusiv pentru micii producători, producătorii artizanali și pensiunile turistice va fi simplificat. În același timp, va fi asigurată protecția sănătății consumatorilor prin plasarea pe piață a produselor alimentare sigure și calitative. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi de Executiv, relatează MOLDPRES.
Potrivit Direcţiei comunicare și protocol a Guvernului, una dintre măsuri prevede excluderea obligativității autorizării sanitar-veterinare a unităților care prestează servicii de alimentație publică, piețelor agricole ce comercializează produse de origine vegetală, a tuturor activităților de comerț, precum și a producătorilor mici de produse alimentare de origine animală care comercializează produse pe piața internă.
Astfel, aceștia nu vor mai fi obligați să dețină un contract cu medicul veterinar, ceea ce simplifică, în mod semnificativ, procesul de obținere a actului permisiv, precum și activitatea agentului economic.
O altă prevedere reglementată de prezentul proiect de lege este înregistrarea în domeniul siguranței alimentelor. Procedura presupune eliberarea certificatului de înregistrare în domeniul siguranței alimentelor – act permisiv emis de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, care atestă activitățile de producție, procesare și depozitare, import și export al produselor alimentare de origine nonanimală, activitățile din domeniul alimentației publice și din domeniul comerțului cu alimente ce corespund reglementărilor din domeniul alimentar.
Guvernul a decis simplificarea procedurii de înregistrare a producătorilor de produse alimentare în cantități mici, inclusiv cele artizanale/tradiționale, stabilirea unor cerințe de igienă bazate pe bune practici de producție și bune practici de igienă, reducerea frecvenței prelevării de probe adaptată naturii și dimensiunii întreprinderii, cu condiția ca siguranța produselor alimentare să nu fie compromisă. Este introdus Certificatul de înregistrare în domeniul siguranței alimentelor și lista activităților care se supun înregistrării.
Proiectul aprobat vine și cu un șir de facilități, în special, pentru micii producători din domeniul alimentar, unitățile de comerț și alimentație publică care nu prelucrează alimente, fără a aduce atingere normelor de siguranță alimentară.
Astfel, în cadrul pensiunilor turistice și agroturistice cu servicii de pregătire și servire a mesei, vinul va fi produs din materia primă proprie și servit sau comercializat direct consumatorilor.
Drept urmare, aceștia nu vor mai fi obligați să implementeze întregul sistem HACCP (analiza pericolelor și stabilirii punctelor critice de control) costisitor și care necesită investiții majore, în schimb vor pune în aplicare ghidurile de bune practici de igienă care, însă, să nu afecteze siguranța alimentelor.
Prezentul proiect vine cu reglementări mai clare în cazul produselor alimentare neconforme. Acesta stabilește, în mod clar, obligațiile operatorilor, precum și condițiile de retragere de pe piață a produselor neconforme, asigurându-se un înalt nivel de protecție a intereselor consumatorilor.