Un moldovean a decedat în urma atacului terorist din Israel

Chişinău, 11 oct. /MOLDPRES/. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a anunţat astăzi despre pierderea unui cetăţean moldovean în Israel, transmite MOLDPRES.

„Cu profundă tristețe, informăm că Ambasada Republicii Moldova din Israel a primit tragica veste a pierderii unui cetățean moldovean în vârstă de 35 de ani, acesta fiind una dintre victimele atacului terorist comis de către teroriștii infiltrați din Fâșia Gaza. Concetățeanul nostru activa în apropierea zonei de conflict”, precizează MAEIE.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene menține contactul cu familia concetățeanului decedat și va oferi toată asistența necesară. „Transmitem cele mai sincere condoleanțe familiei îndurerate în aceste momente dificile”, arată sursa citată.

Violenţele continuă între Hamas și Israel. Orice negocieri sunt deocamdată excluse. Israelul a bombardat intens Fâşia Gaza în cursul nopţii de luni spre marţi, distrugând mai multe clădiri, în timp ce militanţii palestinieni au lansat rachete spre aeroportul internaţional Ben Gurion din Tel Aviv. Violenţele s-au soldat cu peste 900 de morţi în Israel şi 687 în Gaza.