Ministerul Finanțelor Publice a aprobat un ajutor de stat de 16,6 milioane de euro pentru Bosch Rexroth, în vederea realizării unei investiții de 33 milioane euro destinate extinderii capacităților de producție de subansambluri electronice pentru autovehicule în locația sa de la Blaj (județul Alba), se arată într-un comunicat al MFP.
„Proiectul va genera peste 568 de locuri de muncă și contribuții directe la bugetul de stat și bugetul local de aproximativ 19 milioane de euro. Acesta este primul acord pentru finanțare emis în baza Hotărârii Guvernului nr. 807/2014, schemă de ajutor de stat pentru dezvoltare regională având ca obiectiv stimularea investițiilor în active fixe de înaltă tehnologie cu impact major în economie”, informează MFP.
Potrivit instituției, finanțările pe această schemă sunt disponibile începând cu luna noiembrie 2014, bugetul anual alocat fiind de peste 100 milioane euro.
„Vom continua să utilizăm măsurile de sprijin de tipul ajutorului de stat pentru a încuraja investițiile viabile, care creează noi locuri de muncă. Vom lansa noi scheme de ajutor de stat, iar pe cele existente le vom modifica pentru a facilita accesul la aceste finanțări. De asemenea, vom reduce și plafoanele de finanțare pentru ca și firmele mici să aibă acces la aceste finanțări”, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici.
Grupul Bosch a intrat pe piața românească în anul 1994. Până în prezent grupul a realizat investiții în valoare de aproximativ 180 milioane de euro și are 2.400 de angajați.