- Cardurile pe care va fi virată prima didactică de 1.500 de lei au au început să fie livrate de vineri, 20 octombrie, după cum au transmis pentru Edupedu.ro reprezentanți ai Ministerului Investițiilor şi Proiectelor Europene.
- Ordonanța de urgență nr. 58 din 12 iunie 2023 este cea care stabilește că profesorii care au fost în activitate în anul școlar 2022-2023 vor primi în luna octombrie primele de carieră didactică de 1.500 de lei.
Art. 2. — „În conformitate cu prevederile ordonanței de urgență, categoriile eligibile de beneficiari finali sunt:
a) cadrele didactice și didactice auxiliare din învățământul preuniversitar de stat;
b) cadrele didactice din sistemul de învățământ universitar de stat;
c) personalul nedidactic din învățământul preuniversitar, precum și personalul nedidactic din învățământul universitar.”
La articolul 4 din ordinul ministrului ordinul ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene apare că, pentru profesori, categoriile de cheltuieli eligibile stabilite în conformitate cu ordonanța de urgență sunt formate din:
- „(i) cheltuieli privind cursurile de pregătire profesională, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;
- (ii) cheltuieli pentru echipamente IT;
- (iii) cheltuieli privind cărți de specialitate, precum și alte categorii de cheltuieli asimilate acestora;
- (iv) un procent de până la 30% din valoarea nominală a primei de carieră didactică pentru acoperirea de nevoi didactice individuale specifice ale cadrelor didactice;”
Pentru prima de carieră profesională, cheltuielile eligibile sunt formate din:
- „(i) cursuri de pregătire profesională, pentru a asigura desfășurarea, în condiții calitative cât mai bune, a activităților educaționale derulate în unitățile de învățământ de stat;
- (ii) alte categorii de cheltuieli necesare desfășurate în sprijinul activității educaționale.”
Modalitatea de decontare
Pentru prima de carieră didactică, cheltuielile vor fi justificate prin prezentarea următoarelor documente:
Pentru prima de carieră profesională, cheltuielile vor fi justificate prin prezentarea următoarelor documente:
Sursa: www.edupedu.ro