Cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură din Capitala Europeană a Culturii TM2023, care se desfăşoară în perioada 25 – 28 octombrie în mai multe oraşe din vestul ţării, şi-a deschis porţile, miercuri seara, în Sala Barocă a Muzeului Naţional de Artă Timişoara (MNArT), sub mottoul „Literatura, arie protejată”.
„Sloganul ediţiei este ‘Literatura, arie protejată’, după care ne ghidăm, pentru că simţim cu toţii nevoia de protecţie, trăim lângă un război la graniţa de nord a ţării, simţim că lucrurile nu mai sunt cum erau înainte şi cel mai important este să ne simţim protejaţi. Literatura are nevoie, şi ea, de acelaşi lucru. Oamenii care spun poveşti, care încearcă să ne capteze atenţia şi să ne explice lumea, au şi ei nevoie de tipul acesta de protecţie. Literatura nu are întotdeauna cele mai bune răspunsuri, dar pune întotdeauna cele mai bune întrebări”, a declarat directorul Festivalului, scriitorul Robert Şerban.
Scriitorul timişorean a explicat că MNArT va fi un loc central în aceste zile, pentru că Sala Barocă reuneşte pentru patru zile nume importante ale literaturii, scriitori foarte buni, aleşi întotdeauna cu multă grijă.
„Chiar dacă, poate, notorietatea lor nu este întotdeauna formidabilă, calitatea literaturii este formidabilă. Începem cu poezie, cu o seară grandioasă cu şase poeţi, dintre care trei sunt consacraţi, studiaţi în manuale, Ana Blandiana, Ion Mureşan şi Balazs Attila şi trei debutanţi. Aceasta a fost provocarea, să punem faţă în faţă generaţiile, pentru că în primul rând, publicul se adresează iubitorilor de literatură şi mizăm foarte mult pe oamenii tineri. De aceea, şi în acest an facem câteva descinderi în patru licee şi trei oraşe din judeţ, unde scriitorii invitaţi la festival se vor întâlni, în primul rând, cu elevii, pentru că cred că este importantă această ciocnire a scriitorilor cu cititorii, a coborârii lor din manuale în mijlocul elevilor. Va urma o seară dedicată discuţiilor cu patru scriitori care au rădăcini româneşti, dar care trăiesc în spaţiul german, unde s-au impus deja. O altă seară va aparţine prozei, cu scriitori din Israel, Islanda, Elveţia, Republica Moldova, care vor discuta despre roman, despre proză şi despre realitate”, a detaliat Robert Şerban.
Poeta Ana Blandiana, prezentă la eveniment, a punctat faptul că poezia este deasupra timpului.
„Foarte mulţi scriu, dar adevărata poezie care se ridică deasupra ca o aură este la fel din Antichitate. Numai cine nu poate să nu scrie, acela să scrie”, a îndemnat Ana Blandiana.
Festivalul reuneşte 40 de scriitori din ţară şi din străinătate. AGERPRES