La Centrul Cultural „Cela Neamțu” din comuna Ciurea, va avea loc joi, 16 noiembrie 2023, de la orele 15:30, lansarea unui nou volum al scriitorului și criticului literar Marius Chelaru, intitulat „Mitrush Kuteli în România: adunând firimituri de tezaur în țara marelui Rege al Poeziei”, publicat la Editura Asdreni a Asociației Liga Albanezilor din România. Lansarea volumului va fi moderată de scriitorul Cassian Maria Spiridon, președintele Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iași, iar alături de autor vor fi prezenți deputatul Bogdan-Alin Stoica, reprezentantul minorității naționale albaneze din România, președintele ALAR, Dr. Radu-Cosmin Săvulescu, și Dr. Luan Topciu, coordonatorul Centrului Cultural al ALAR.
Evenimentul este organizat de ALAR, în parteneriat cu Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iași, Primăria Comunei Ciurea și Asociația Cultural-Umanitară „Fiii Satelor”. Centrul Cultural „Cela Neamțu” este partener CNR-UNESCO.
Evenimentul face parte din seria acțiunilor incluse pentru a marca „Zilele Culturii Albaneze” .