Primăria Municipiului Iași continuă proiectul de eficientizare energetică cu finanțare europeană pe care l-am început la Spitalul Clinic de Recuperare.
În valoare totală de 18.973.744,24 lei (circa 3,9 milioane de euro), proiectul presupune termoizolarea anvelopei, eficientizarea sistemului actual de producere a energiei pentru încălzire / răcire, îmbunătățirea randamentului instalației de încălzire și răcire, înlocuirea instalației de distribuție între punctul termic și tronsonul B și a distribuției principale din subsol și a coloanelor, modernizarea sistemului de acționare și ghidaj al lifturilor, realizarea de rampe de acces pentru persoane cu dizabilități locomotorii, înlocuirea corpurilor de iluminat cu lămpi cu led, repararea trotuarelor etc.
Este vorba, așadar, de investiții foarte utile în cadrul programului general de modernizare a sistemului de sănătate. În plus, după cum se știe, utilitățile s-au scumpit masiv în ultimii ani, iar una dintre prioritățile Europei, deci și ale noastre, este tocmai eficientizarea consumului de energie.
Aceasta este doar una dintre investițiile cu fonduri europene, dar și locale de care va beneficia sistemul medical ieșean în viitorul apropiat!