35.000 de preșcolari și elevi ucraineni învață în școlile din România, iar dintre aceștia puțin peste 10.000 sunt înscriși și au statut de elev, restul având statut de audient, potrivit celor mai recente date de la Ministerul Educației, la solicitarea Edupedu.ro. Anul trecut, în octombrie, erau până în 900 de copii ucraineni refugiați, preșcolari sau elevi care învățau cu statut de elev, în școlile românești, de 12 ori mai puțin decât în prezent.
Pe cicluri de învățământ, sunt în total 13.546 de preșcolari. Dintre acești copii, cu statut de audienți sunt 10.699 și înscriși 2.847, arată datele primite de la Ministerul Educației, de la cea mai recentă raportare de la inspectoratele școlare județene și inspectoratul școlar București, din 17 noiembrie.
La nivel de ciclu primar sunt 6.320 de copii cu statut de audient și 2.954 înscriși, în total 9.274.
La nivel de ciclu secundar (gimnaziu și liceu), 7.865 de copii refugiați ucraineni au statut de audient și 4.289 sunt înmatriculați, deci cu statut de elev, se mai arată în informațiile de la Minister.
În total, 24.884 de copii și elevi sunt audienți și puțin peste 10.000 (10.090) au statut de elev.
Cei mai mulți copii/elevi ucraineni înscriși sunt în București și, în ordine, după numărul acestora, în județele Constanța, Timiș, Sibiu și Brașov, mai transmite Ministerul Educației.
Amintim că, în premieră în sistemul românesc de învățământ, copiii care nu știu limba română și sunt fie refugiați din Ucraina, fie parte din diaspora românească reîntoarsă în țară vor avea la dispoziție peste 70 de școli în care vor putea învăța limba română și vor primi ajutor pentru integrare în sistemul de educație.