Președintele Maia Sandu îi îndeamnă pe producătorii și exportatorii de fructe să pună umărul la proiectul de aderare europeană a țării

Chişinău, 8 dec. /MOLDPRES/. Președintele Maia Sandu a salutat joi mai mulți pomicultori din țară, reuniți la o conferință organizată de Moldova Fruct, dedicată fructelor moldovenești, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.

În mesajul său, președintele Maia Sandu a subliniat că horticultura devine o ramură promițătoare a agriculturii noastre și că fructele moldovenești sunt apreciate în tot mai multe țări, cresc exporturile și, cu ele, cresc și veniturile pe care le încasează producătorii autohtoni.

Totodată, șefa statului a mai subliniat că piața UE a devenit mai accesibilă pentru produsele moldovenești datorită acordului de liber schimb, iar, anul trecut, au fost eliminate cotele de export pentru șapte produse din Moldova, inclusiv mere, prune și cireșe. Această decizie a permis ca producătorii agricoli să vândă mai mult pe piața europeană în 2023: 2600 tone de cireșe, 10 mii tone de mere, 55 mii tone de prune – Republica Moldova e pe cale să devină al treilea cel mai mare exportator de prune din lume.

„Eforturile noastre de diplomație economică nu se opresc în UE. Promovăm produsele moldovenești și în vest, și în est, acolo unde este apreciată calitatea și unde contractele se respectă. La fel ca viticultorii și vinificatorii, producătorii de fructe devin mai competitivi, mai puternici și reușesc să cucerească piețe stabile, unde șantajul nu-și are locul”, a punctat șefa statului.

„I-am îndemnat pe producătorii și exportatorii de fructe să coopereze mai strâns între ei, să păstreze savoarea fructelor noastre și să pună umărul la realizarea proiectului de integrare europeană a țării, care reprezintă o șansă la bunăstare pentru toți”, a mai declarat președintele Maia Sandu.