Cinofobia, atunci când se confruntă cu o teamă irațională și excesivă față de câini

Spre deosebire de tulburarea de anxietate generalizată, fobiile sunt asociate, în general, cu un factor concret declanșator. Impactul unei fobii poate varia ca severitate, ajungând să afecteze în mod semnificativ calitatea vieții unei persoane.

De cele mai multe ori, persoanele care suferă de fobii își dau seama că fricile lor sunt iraționale, dar nu pot face nimic în acest sens.

Fobiile pot afecta atât cariera, cât și relațiile cu ceilalți. Mai mult, acestea îi pot împiedica pe oameni să își trăiască viața pe deplin, limitându-le activitatea – aceștia vor alege să evite potențialele situații în care ar trebui să întâlnească sursa fobiei și care ar putea să o declanșeze. Ca orice tulburare de ordin emoțional, fobiile sunt caracterizate de simptome fizice și emoționale.

Există mai multe tipuri de fobii, printre care:

• Fobiile specifice: au loc atunci când un obiect sau o situație anume îi provoacă unei persoane un nivel exagerat de teamă și anxietate; din această categorie face parte subcategoria zoofobiilor, cea în care se încadrează și cinofobia;
• Tulburarea de anxietate socială (fobie socială): se referă la un sentiment de anxietate intens resimțit de către o persoană în anumite situații sociale, de la cele mai simple până la cele mai complexe;
• Agorafobie: tip de tulburare de anxietate în care o persoană se teme și evită locurile în care s-ar putea simți prinsă și neajutorată; spre exemplu, va evita utilizarea transportului public, a spațiilor deschise sau închise etc.

Cinofobia vine din limba greacă și înseamnă fobie față de câini („cyno” – câine, „phobia” – teamă). Aceasta este o fobie destul de comună, având în vedere că, în viața de zi cu zi, câinii sunt destul de frecvent întâlniți. Cinofobia reprezintă fobia față de câini indiferent de talia acestora, mare sau mică.

Cinofobia face parte din categoria fobiilor specifice – zoofobiile, alături de:

• arahnofobie (frica de păianjeni);
• apifobie (frica de albine);
• ornitofobie (teama de păsări),
• ailurofobie (fobia de pisici);
• entomofobia (fobia de insecte);
• murofobia (fobia de șoareci și sobolani);
• ihtiofobia (fobia de pești);
• ofidiofobia (fobia de șerpi);

Studiile disponibile arată că aproximativ o treime din persoanele care au nevoie de tratament pentru fobii specifice au o teamă irațională de câini sau de pisici.

În anumite cazuri, simptomele cinofobiei se pot declanșa inclusiv în momentul în care o persoană se gândește la câini, dar și când se află în preajma acestora. Simptomele pot fi fizice sau emoționale.

Simptomele fizice includ:

• Dificultăți de respirație;
• Ritm cardiac rapid;
• Durere sau presiune în piept;
• Tremor;
• Amețeli;
• Probleme cu stomacul;
• Transpirație.

Simptomele emoționale se manifestă prin:

• Atacuri de panică;
• Anxietate;
• Nevoia acută de a scăpa de situațiile care declanșează frica;
• Depersonalizare – detașare față de sine (sentimentul că o persoană se privește pe sine din afara corpului, din exterior, senzația de înstrăinare față de sine).
• Pierderea controlului;
• Senzație de leșin;
• Senzație de moarte iminentă;
• Un sentiment intens de neputință asupra fricii;

De pildă, atunci când copiii se află în preajma câinilor pot avea simptome specifice:

• Sunt furioși;
• Se ascund în spatele părinților;
• Țipă.
• Totuși, simptomele pot varia ca grad de severitate de la persoană la persoană – unii oameni se pot teme de câinii de talie mareși se pot simți inconfortabil în preajma acestora, dar se pot uita la filme sau imagini cu câini. Alți oameni reacționează prin fugă, împietrire sau încearcă să se ascundă, simțind o stare de agitație, anxietate, greață, dezorientare, pot pufni inclusiv în plâns.

O persoană care suferă de cinofobie va simți o anxietate extremă în preajma câinilor, va fi foarte atentă atunci când iese, pentru a vedea dacă sunt câini în locurile respective, va evita parcurile etc.

În principiu, această fobie fie este declanșată în urma unei experiențe traumatizante cu un câine, avută mai ales în copilărie, fie se dezvoltă treptat. Se poate întâmpla adesea ca un copil care se joacă cu un câine să fie atacat de acesta.

Totuși, pentru a dezvolta cinofobie, nu este neapărat nevoie ca o experiență negativă să aibă loc. Dacă un părinte i-a insuflat această teamă copilului sau dacă un prieten sau un alt membru al familiei a fost atacat de un câine, copilul respectiv prezintă un risc de a dezvolta cinofobie.

Factorii de risc includ:

• O experiență traumatizantă: dacă în trecut, mai ales în copilărie, o persoană a avut o experiență neplăcută cu un câine, a fost mușcată sau urmărită de un câine, este foarte probabil să dezvolte cinofobie;
• Vârsta: fobiile afectează atât copiii, cât și adulții, însă în anumite cazuri, cinofobia apare mai ales la copiii cu vârste sub 10 ani; totuși, acest lucru nu înseamnă că cinofobia nu se poate dezvolta și mai târziu;
• Familie: dacă unul din membrii familiei suferă de o fobie sau de o anxietate anume, va crește riscul ca un alt membru al familiei să dezvolte frici iraționale; așadar, fobiile pot fi ereditare sau pot fi dobândite în timp;
• Dispoziția: este posibil să dezvoltați un risc mai mare de a dezvolta fobii dacă aveți un temperament mai sensibil;
• Expunerea la anumite informații: dacă o persoană aude povești despre anumite situații negative în care este implicat un câine, crește riscul de a dezvolta cinofobie.

Dacă o persoană a fost mușcată de un câine, mai ales la o vârstă fragedă, se poate întâmpla ca aceasta să se teamă chiar și de un câine de talie mică. Inclusiv un film sau o imagine cu un câine agresiv pot declanșa simptomele cinofobiei.

Inclusiv sunetele pe care le scot câinii, cum ar fi mârâitul sau lătratul pot induce teama, mai ales în cazul persoanelor cărora le este frică de zgomote puternice.

În ceea ce privește comportamentul dobândit din cadrul familiei, se poate întâmpla ca un părinte să insufle și copiilor teama față de câini. Dacă părintele acționează în mod ezitant în preajma câinilor, și copilul va învăța să asocieze apropierea față de câini cu negativitate și frică și, cel mai probabil, va dezvolta la rândul său cinofobie.

Complicații ale cinofobiei

Câinii sunt printre cele mai populare animale domestice, astfel că evitarea completă a acestora este aproape imposibilă. Astfel, o persoană care suferă de cinofobie va încerca să limiteze contactul cu persoanele care dețin câini și vor evita întâlnirile cu acestea.

Fobia va limita activitățile pe care le-ar putea face o persoană, de teama de a nu se întâlni cu un câine și a nu se expune la sursa fobiei sale. Această izolare din punct de vedere social poate duce la depresie, anxietate, tulburări de dispoziție, abuz de substanțe interzise, tulburări care se pot agrava și afecta semnificativ starea de sănătate a unei persoane.

Diagnosticarea cinofobiei

Pentru a fi diagnosticată cu cinofobie, o persoană trebuie să prezinte aceste simptome pentru cel puțin 6 luni. În cazul în care teama de câini a început să vă afecteze viața de zi cu zi, este indicat să țineți un jurnal personal pe care să îl împărtășiți cu medicul specialist.Întrebările pe care vi le poate adresa medicul sunt:

• Anticipați în mod foarte atent situațiile în care vă veți afla în preajma câinilor?
• Simțiți o teamă imediată sau experimentați un atac de panică în timp ce sunteți în jurul câinilor sau și când vă gândiți că v-ați putea afla în preajma câinilor?
• Sunteți conștient de faptul că teama față de câini este intensă și irațională?
• Evitați situațiile în care puteți întâlni câini?

Dacă răspunsul la aceste întrebări este „da”, este posibil să îndepliniți criteriile de diagnostic pentru cinofobie. În acest caz, este nevoie de ajutor medical specializat. Este important să discutați cu medicul despre toate simptomele resimțite, precum și despre istoricul medical.

Este important de știut că simptomele cinofobiei se pot ameliora, cu ajutorul tratamentului potrivit. Acesta constă în mai multe metode de tratament, cea mai eficientă fiind psihoterapia.

Psihoterapia cognitiv-comportamentală

Este una dintre cele mai eficiente metode de tratare a fobiilor specifice. Aceasta se concentrează pe tratarea problemelor pentru a ajunge la rezultate concrete. Acest tip de terapie îmbină beneficiile terapiei cognitive cu cele ale terapiei comportamentale, fiind bazată pe aplicarea tehnicilor de restructurare cognitivă și comportamentală.

În urma acestui tip de terapie, o persoană care suferă de cinofobieva fi capabilă să identifice și să își schimbe gândurile, emoțiile, atitudinile și convingerile asociate cu anumite situații. Terapia cognitiv-comportamentală va ajuta persoana respectivă să își identifice distorsiunile cognitive pentru a-și putea schimba comportamentul în anumite situații – și astfel să nu se mai teamă de câini și să se poată bucura de viață fără a-și limita activitățile.

Terapia prin expunere

Este un tip de terapie în care oamenii sunt expuși în mod direct sursei care le provoacă teamă, pentru a învăța cum să reacționeze în cazul unei situații reale și cum să interacționeze cu stimulii care-i provoacă teamă.

Expunerea în vivo, spre exemplu, este indicată în cazul fobiilor specifice și se face în mod gradual, pornind de la stimuli care provoacă o anxietate ușoară și până la stimuli mai puternici. Studiile arată o ameliorare semnificativă a simptomelor declanșate de fobie.

În același timp, persoana care suferă de cinofobie poate fi încurajată să aibă un comportament pozitiv atunci când întâlnește un câine: își poate imagina cum ar decurge interacțiunea cu un câine și astfel se poate pregăti pentru o situație reală.

Medicație

Deși psihoterapia este cea mai eficientă metodă de tratare a fobiilor specifice, în cazurile severe, medicul specialist poate recomanda și administrarea unor medicamente, mai ales în momentul în care o persoană se va afla în preajma câinilor.

Acestea pot fi:

• Beta blocante: medicamentele care împiedică adrenalina să declanșeze anumite simptome fizice ale cinofobiei, cum ar fi pulsul ridicat, tensiunea arterială crescută sau tremurul.
• Sedative: acestea vor reduce anxietatea, astfel încât persoana respectivă să se poată relaxa în situațiile care îi provoacă teamă.

Vestea bună este, așadar, că cinofobia este o afecțiune care se poate vindeca sau ține sub control. În plus, dacă suferiți de o formă ușoară a cinofobiei, specialiștii recomandă să faceți mici schimbări ale stilului de viață pentru a vă atenua simptomele declanșate de această fobie. Printre acestea se numără:

• Practicarea diferitelor tehnici de relaxare atunci când vă confruntați cu un sentiment intens de anxietate: faceți exerciții de respirație profundă sau practicați Yoga cu regularitate;
• Practicarea unui sport: în general, mișcarea poate fi utilă pentru gestionarea simptomelor fobiei pe termen lung.

Însă, dacă simțiți că cinofobia vă afectează activitățile de zi cu zi, este indicat să cereți ajutor medical specializat. Cu cât psihoterapia cognitiv-comportamentală este începută mai devreme, cu atât este mai eficientă în tratarea acestei fobii. Fără tratament, cinofobia poate avea urmări grave, cum ar fi anxietatea, depresia și alte tulburări psihice.

Pentru că încercarea de a evita câinii este destul de dificilă, în cazul în care credeți că suferiți de cinofobie este indicat să apelați la ajutor medical specializat.

Nu este benefic pentru sănătatea dumneavoastră să vă confruntați cu frica față de câini și să evitați parcurile sau plimbările în aer liber din această cauză. Limitarea acestui tip de activități nu face decât să vă pună în pericol și sănătatea fizică, dar și pe cea emoțională.

În plus, dacă aveți copii, este foarte posibil să le transmiteți și lor această teamă excesivă. Tocmai de aceea, tratarea fobiei de câini este importantă pentru a reduce stresul resimțit și, implicit, pentru o calitate mai bună a vieții, per total.