Potrivit Ministerului Sănătăţii, la ATI sunt internaţi 45 de pacienţi.
Din totalul pacienţilor internaţi, 67 sunt minori, toţi fiind în secţii.
În săptămâna 1 – 7 ianuarie, au fost raportate de către Institutul Naţional de Sănătate Publică 26 decese – 17 bărbaţi şi 9 femei.
Un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20 – 29 de ani, două la categoria de vârstă 30 – 39 de ani, cinci la categoria de vârstă 50 – 59 de ani, trei la categoria de vârstă 60 – 69 de ani, opt la categoria de vârstă 70 – 79 de ani şi şapte la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Dintre pacienţii decedaţi, 25 prezentau comorbidităţi, iar 10 erau vaccinaţi anti-COVID.
Până în prezent, 68.754 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în ţara noastră. AGERPRES