„Nicolae Ciucă este un om cu o carieră profesională foarte temeinic construită. E un om cu valori solide. Din punctul meu de vedere, este un asset pentru politică, iar ca preşedinte de partid, dacă echipa PNL se va mobiliza şi va reuşi să potenţeze valorile pe care le susţine preşedintele partidului, are toate şansele să fie o carte câştigătoare, nu doar pentru PNL, ci şi pentru România”, a afirmat Turcan, la Prima TV, întrebată dacă Nicolae Ciucă este o carte câştigătoare pentru PNL la alegerile prezidenţiale.
Ea a arătat, întrebată dacă depinde totul de rezultatul alegerilor europarlamentare, că o competiţie electorală este un filtru, fiind „unica formă de validare a unui om politic”.
„Mi-aş dori foarte mult ca fiecare membru de partid, oamenii din conducerea partidului, colegii miniştri care îşi fac datoria şi chiar performează – am cuvinte de laudă despre fiecare coleg ministru prin proiectele pe care le face – deci dacă fiecare om din partid se va uni în jurul strategiei pe care şi-o asumă PNL şi PNL poate să facă o figură frumoasă la alegerile pentru Parlamentul European, cu toate că nu vor fi alegeri uşoare”, a adăugat Raluca Turcan.
Ministrul Culturii a susţinut, în acest context, că nu s-a gândit deocamdată dacă va candida la alegerile europarlamentare.
„Mă credeţi că nu am avut timp să mă gândesc la lucrul acesta? Chiar nu am avut timp. Am intrat din plin ca ministru al Culturii şi cert este că trebuie definitivată echipa pentru Parlamentul European. Vom avea discuţii în interiorul partidului, se va face o selecţie, selecţia va fi una transparentă. Voi vedea, chiar nu m-am gândit”, a spus Raluca Turcan, menţionând că, potrivit calendarului, lista va fi definitivată în luna aprilie.
De asemenea, Raluca Turcan a afirmat că Eduard Hellvig este „un om care ar avea un loc binemeritat în PNL, în condiţiile în care îşi doreşte să revină”.
„Nu pot să spun dacă îl văd în fruntea listei sau nu, însă Eduard Hellvig este un om care a oferit foarte mult PNL înainte de a fi director SRI şi cred că, dacă îşi doreşte să revină în PNL, chiar are un loc şi chiar poate să ajute PNL şi să fie de folos proiectului PNL pentru oameni. (…) Cred în calităţile politice ale domnului Hellvig. Nu sunt eu cea care face liste. Este un om care ar avea un loc binemeritat în PNL, în condiţiile în care îşi doreşte să revină”, a adăugat Turcan.
Întrebată dacă îl vede pe Eduard Hellvig posibil candidat la prezidenţiale, ea a răspuns: „Nu e oportun să mă pronunţ eu dacă îl văd candidat. Ştiţi cum se spune: toţi avem în raniţă bastonul de mareşal”.
„Sunt oameni care pot să ofere foarte mult şi pe listele pentru Parlamentul European şi în listele pentru Parlamentul României şi în Guvern. Politica are mai multe paliere care să îţi permită să fii în serviciul public”, a adăugat ministrul.
Totodată, întrebată dacă PNL se va afla, după alegeri, alături de PSD sau de USR, Raluca Turcan a afirmat că nimeni nu ştie cum va arăta construcţia politică.
„Nu cred că există un om politic cu picioarele pe pământ şi (…) cu mintea limpede care să spună cum o să arate construcţia politică după finalul anului acesta şi începutul anului viitor. Noi ne-am asumat să mergem singuri în alegeri. (…) Eu vreau să cred că atunci când se ia o decizie se ia ca să rămână, nu se ia ca să te joci cu această decizie. Da, vom merge independent la aceste alegeri şi îmi doresc ca fiecare acolo unde va candida să opteze pentru acea poziţie pentru a da maximum cu putinţă”, a adăugat Raluca Turcan. AGERPRES