Ministrul Alexandru Rafila a declarat marţi că îndeplinirea criteriilor de aderare la OECD în cursul acestui an reprezintă o prioritate a Ministerului Sănătăţii.
„Îndeplinirea criteriilor de aderare în cursul acestui an reprezintă o prioritate a Ministerului Sănătăţii şi se referă în primul rând la accesul la servicii de sănătate de bună calitate, care este condiţionat de continuarea investiţiilor începute prin PNRR, digitalizare şi dezvoltare a resurselor umane în sănătate”, a declarat ministrul Sănătăţii.
Alexandru Rafila participă la Reuniunea miniştrilor sănătăţii din ţările membre şi cele candidate la OECD.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, întâlnirea cu directorul Departamentului de Ocupare a Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale, Stefano Scarpetta, a abordat inclusiv calendarul negocierilor şi progreselor înregistrate de România în sectorul sanitar.
„Progresele înregistrate de România în ultimii doi ani au fost apreciate de către domnul Stefano Scarpetta, care a încurajat autorităţile din România să continue programul de reformă şi investiţii în domeniul sanitar”, afirmă sursa citată. AGERPRES