Autoritatea finanțatoare, Municipiul Iași, în baza Hotărârii de Consiliu Local nr. 92/27.03.2024, a Legii 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, a Legii privind susţinerea şi promovarea culturii scrise nr. 186/2003 si a Legii 69/2000 a educației fizice și sport, aduce la cunoștință publică lansarea programului municipal de finanțare a proiectelor societății civile, care va programa o singură sesiune de selecție a proiectelor.
Suma totală alocată programului, de la bugetul local, este de 18.700.000 lei, defalcată pe domenii, fiind eligibile doar proiectele anuale, după cum urmează:
1. Domeniul Sport – 15.000.000 lei
2. Domeniul cultural – 1.000.000 lei,
3. Domeniul tineret – 1.000.000 lei ,
4. Domeniul guvernare transparentă și participativă – 200.000 lei ,
5. Domeniul social-sănătate-educație-mediu – 1.400.000 lei din care:
a. Subdomeniu/ prioritate de finanțare program Prevenire consum droguri: 200.000 lei;
b. Subdomeniu/ prioritate de finanțare program Combatere Violenta Domestica: 200.000 lei;
c. Proiecte care se înscriu in liniile generale de acțiune a domeniului social-sănătate-educație-mediu, specificate în Regulamentul aprobat prin HCL 92/27.03.2024 : 1.000.000 lei.
Pentru aceste categorii, cuantumul contribuției proprii a solicitantului este de minim 10% din valoarea totală a bugetului proiectului, iar suma solicitată nu poate fi mai mare de o treime din fondul total alocat finanțării pe fiecare domeniu în parte.
6. Domeniul culturii scrise – 100.000 lei. – Pentru aceasta categorie, cuantumul contribuției proprii a solicitantului este de minim 40% din valoarea totală a bugetului proiectului, iar suma solicitată nu poate fi mai mare de o treime din fondul total alocat.
Beneficiari direcți: organizații neguvernamentale care propun pentru fiecare domeniu în parte proiecte cu impact la nivelul comunității locale și care îndeplinesc toate criteriile de eligibilitate prevăzute în Regulamentul referitor la finanțarea proiectelor societății civile din Iași în baza Legii 350/2005. Propunerile de proiect se vor depune la sediul Municipiului Iași, din B-dul Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 11, la Centrul de Informații pentru Cetățeni, sau vor fi trimise prin poștă, la aceeași adresă.
Termenul limită de depunere a propunerilor de proiecte este data de 9 mai 2024, ora 18.00.
Perioada orientativă de selecție și de evaluare a proiectelor este cuprinsă în intervalul 10 mai – 10 iunie 2024.
Durata de implementare a proiectelor va fi până la data de 15 noiembrie 2024. Detalii suplimentare la sediul Municipalității Ieșene, la Biroul Relații cu Societatea Civilă (tel.: 0332/131.139).
Documentele necesare sunt disponibile aici: https://www.primaria-iasi.ro/dm_iasi/portal.nsf/pagini/regulament+ghid+de+decontare+si+anexe+necesare+actualizate+in+atentia+organizatiilor+neguvernamentale+din+municipiul+iasi+care+doresc+sa+aplice+proiecte+in+baza+legii+3502005+in+anul+2024-0003A5C2?Open?Open