Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea care stabileşte că alegerile pentru preşedintele României pot avea loc cu cel mult 3 luni înainte de luna când mandatul de preşedinte ajunge la termen.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Administraţia Prezidenţială, este vorba de Legea pentru modificarea art. 5 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României.
„Ziua alegerilor este duminica. Alegerile au loc cu cel mult 3 luni anterioare lunii în care ajunge la termen mandatul de preşedinte. Cu cel puţin 75 de zile înaintea zilei votării, Guvernul stabileşte data alegerilor prin hotărâre”, se arată în lege.
Curtea Constituţională a României (CCR) a respins în unanimitate, pe 20 martie, o sesizare formulată de deputaţi USR şi neafiliaţi, stabilind că proiectul de lege care permite devansarea datei alegerilor preşedintelui României este constituţional.
CCR arată că modificarea criticată de USR realizează o redimensionare a intervalului de timp în care urmează a se fixa data alegerilor, „ceea ce nu pune în discuţie un element fundamental al dreptului electoral”. AGERPRES