Aproximativ 200 de susţinători ai AUR, în frunte cu preşedintele partidului, George Simion, au participat joi la un miting de protest în faţa sediului Autorităţii Electorale Permanente (AEP), acuzând „subminarea” votului românilor din diaspora.
„Protestăm în faţa sediului AEP împotriva deciziei total neconstituţionale şi nedemocratice PSD-PNL de a închide numeroase secţii de vot din diaspora şi de a-i împiedica pe românii aflaţi peste hotare să voteze organizând alegerile într-o singură zi. (…) Facem apel la românii din diaspora să vină în ţară să-şi exercite dreptul la vot”, a transmis Simion.
El a criticat AEP pentru modul în care este organizată campania electorală pentru alegerile din 9 iunie, afirmând că românilor din diaspora nu li se dă dreptul la vot.
„Asta nu e o campanie electorală atât timp cât avem jumătate din populaţia activă a României plecată peste hotare, iar aceştia nu sunt informaţi, nu li se dă dreptul la vot. (…) Ei se laudă cu un mare record, niciodată nu au fost mai multe secţii. Fals, sunt mai multe secţii decât la alegerile parlamentare din 2019, dar trebuiau făcute mai multe secţii şi trebuiau făcute acolo unde ele au existat”, a afirmat liderul AUR.
Simion a susţinut că nu mai are ce discuta cu preşedintele AEP, Toni Greblă, care a garantat anterior că diaspora va vota.
„Am fost invitat la discuţii cu domnul Toni Greblă. Nu ştiu ce ar fi de discutat, domnule preşedinte al AEP, atât timp cât pe o înregistrare video, în biroul dumneavoastră, la ultima discuţie, aţi garantat că diaspora va vota. E o singură zi de vot, nu avem vot prin corespondenţă, iar secţii importante din Italia şi alte state au fost anulate. Românii din acele comunităţi nu pot vota, iar ministrul de Externe, doamna ministră Luminiţa Odobescu, se laudă cu un număr record de secţii. Este o minciună, este o manipulare”, a menţionat preşedintele AUR.
Participanţii la miting au purtat pancarte cu texte precum: „Un cetăţean. Un vot”, „Vot egal în Diaspora”. Ei au scandat „Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie”, „AEP, sluga PSD”, „Nu vrem să fim conduşi de hoţi”. AGERPRES