A murit actorul Costel Constantin

Actorul Costel Constantin a murit miercuri, la vârsta de 81 de ani, a anunţat directorul general interimar al Teatrului Naţional din Bucureşti, George Călin.

Decesul lui Costel Constantin a fost anunţat şi pe pagina de Facebook a Teatrului Naţional.

„Cu adâncă tristeţe anunţăm trecerea la Veşnicie a marelui actor Costel Constantin, un coleg minunat, un artist desăvârşit, cu o lungă şi o prodigioasă carieră atât în teatru, cât şi în film, cu zeci de roluri memorabile! (…) Dumnezeu să-l aibă în paza Sa! Condoleanţe familiei”, este anunţul postat pe pagina de socializare.

 

Costel Constantin s-a născut pe 20 octombrie 1942, la Galaţi.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa profesor Beate Fredanov, în 1964. Printre rolurile sale celebre se numără apariţiile pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, unde a colaborat cu regizori de renume şi a interpretat personaje dintr-o gamă variată de piese clasice şi contemporane.

A debutat pe scena Teatrului Naţional Bucureşti în 1970, cu rolul Nick din piesa ‘Cui i-e frică de Virginia Woolf?’ de Edward Albee.

A jucat în zeci de piese, printre care se numără „Săptămâna patimilor” de Paul Anghel, „Regele Lear” de William Shakespeare, „Năpasta”, „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, „Alexandru Lăpuşneanu” de Virgil Stoenescu, „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, „Apus de soare” de Barbu Stefănescu Delavrancea, „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, „Crimă pentru pământ” după Dinu Săraru, „Sâmbătă, duminică, luni” de Eduardo De Filippo, „Sinucigaşul” de Nikolai Erdman.

Ultima oară a putut fi văzut pe scenă în iunie 2023, în spectacolul „Omul care a văzut moartea”, în care a jucat în peste 200 de reprezentaţii de-a lungul a zece ani. AGERPRES